Cât de des ar trebui înlocuite lentilele de contact pentru a asigura o îngrijire corectă a ochilor?

Întreţinerea, curăţarea şi înlocuirea adecvată a lentilelor de contact de ultima generaţie sunt 3 factori care impactează, în mod direct, asupra sănătăţii ochilor. De aceea, pe lângă timpul alocat ingrijrii şi păstrării corespunzătoare a accesoriilor medicale oftalmologice moderne în recipiente speciale şi a curăţării lor zilnice, este foarte important, pentru orice pacient, să respecte, cu maximă stricteţe, durata de valabilitate a acestor accesorii prevăzută în prospectul care însoţeşte lentilele, cât şi recomandările medicului oftalmolog.

Ignorarea procedurii de înlocuire planificată a setului de lentile de contact pe care le deţii poate cauza probleme serioase ale ochilor, care pot fi atât iritaţii minore, cât şi apariţia unor leziuni permanente la nivelul corneei. Mai exact, înainte de a te decide asupra tipului potrivite de accesorii oftalmologice, este foarte important să cunoşti foarte bine durata de valabilitate a setului de lentile de comtact şi să îl înlocuieşti în concordanţă cu aceasta.

De asemenea, ar mai trebui să reţii şi câteva amănunte esenţiale legate de funcţionarea şi durata de viaţă a lentilelor de contact. Cele mai multe dintre mărcile de lentile de comtact care sunt comercializate în momentul de faţă sunt lentile de contact moi, care au o durată de viaţă mai mare, comparativ cu cele rigide.

În altă ordine de idei, un procent semnificativ în categoriile de lentile de contact comercializate pe piaţa îl ocupa lentilele de contact de unică folosinţă. Mai exact, aproximativ 40% dintre aceste accesorii se încadrează în această categorie, însă ar mai trebui să reţii şi faptul că numărul lor este în creştere.

Înlocuirea lentilelor de contact de unică folosinţă

Atâta timp cât foloseşti lentile de contact de unică folosinţă, porţi întotdeauna un set nou de lentile la începutul fiecărei zile. Aceste lentile sunt mult mai subţiri şi mai luminoase, caracteristici care le face mult mai sănătoase pentru ochii tăi. În plus, accesoriile oftalmologica cu utilizare zilnică pot elimina nevoia de achiziţie a unor recipiente speciale de păstrare şi a unor soluţii de îngrijire lentile de contact, deoarece ele se vor arunca imediat după fiecare purtare imediat ce sunt îndepărtate de la ochi.

Înlocuirea lentilelor de contact săptămânale

Lentilele de contact cu purtare săptămânală au o perioadă de valabilitate mai lungă, care se poate întinde pe durata uneia a două săptămâni, care variază în funcţie de marcă. Ele ar trebui scoase de la ochi la finalul zilei şi depozitate în recipiente speciale pentru lentile de contact, în soluţie specială, în fiecare noapte. Ele nu se vor folosi pe o durată mai mare de 1-2 săptămâni, în funcţie de termenul înscris pe prospect.

Pentru a nu uita să le înlocuieşti, îţi poţi seta alarmă la telefon, astfel că vei fi anunţat din timp asupra acestei operaţiuni pe care trebuie să o îndeplineşti zilnic.

Înlocuirea lentilelor de contact lunare

Lentilele de contact lunare se vor înlocui odată la 30 de zile.Pentru a-ţi putea reaminti mai uşor ziua în care trebuie să înlocuieşti perechea de accesorii cu una nouă, poţi începe să porţi prima pereche în prima zi a noii luni. La fel ca lentilele de contact cu înlocuire săptămână, şi lentilele de contact lunare se vor depozita în recipiente speciale, în soluţie multifuncţională.

Înlocuirea lentilelor de contact convenţionale

Accesoriile medicale oftalmologice convenţionale au o durată de valabilitate variabilă, care poate oscila între 6 luni şi un an, în funcţie de marcă. Indiferent de tipul de lentilă care ţi-a fost prescris, trebuie să urmezi un program special de purtare pentru o durată de timp maximă. Dacă simţi că o lentilă de contact îţi irita ochii sau că te simţi incofortabil, nu trebuie să respecţi termenul maxim de valabilitate, ci o poţi înlocui de îndată cu o nouă pereche.

Totuşi, atunci când utilizezi lentile de cotact tradiţionale, nu uita să pui pe primul plan sănătatea ochilor şi apoi respectarea perioadei maxime de valabilitate a accesoriilor.

Lentilele de contact „Overnight”

O categorie specială a accesoriilor oftalmologice moderne este ce a lentilelor de contact „Overnight” sau „Day&Night„, care sunt certificate pentru a fi folosite şi pe timpul nopţii, în timp ce dormi. Ele au o perioadă de înlocuire care variază între 7 şi 30 de zile, în funcţie de brand. Modele de accesorii „Day&Night” sunt indicate persoanelor care practică anumite meserii speciale, care necesită lucrul pe timp de noapte, cum ar fi pompierii sau personalul de la securitate, sau din call center.

În concluzie, atunci când alegi să porţi lentile de contact pentru corectarea problemelor de vedere, trebuie să respecţi cu stricteţe instrucţiunile de folosire a acestora şi să nu adormi cu ele noaptea. În caz contrar, apariţia unor iritaţii minore, a hipoxiei sau a ulceraţiilor corneene este inevitabilă. Hipoxia şi ulceraţiile corneene sunt două condiţii medicale care apar ca urmare a stocării deficitare a unei cantităţi insuficiente de oxigen la nivelul ochiului.

 

Leave a Comment