A crescut numărul persoanelor aflate în carantină. NU SUNT CAZURI confirmate de coronavirus în Sălaj!

Instituția Prefectului Sălaj a actualizat în cursul dimineții zilei de joi, 12 martie, situația situația privind COVID-19 în județ. Deocamdată NU SUNT CAZURI confirmate de coronavirus în județul Sălaj, însă numărul persoanelor aflate în carantină a ajuns la 57. De asemenea, 324 persoane se află sub monitorizare la domiciliu de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sălaj, iar persoanele monitorizate sunt asimptomatice. Față de precedenta raportare, din cursul zilei de miercuri – 11 martie, 20 de persoane au intrat în carantină și alte 18 persoane au intrat în autoizolare la domiciliu. Până în momentul de față au fost prelevate 38 de probe, din care 33 de la persoanele aflate în carantină, iar cinci de la persoane care au avut contact cu alte persoane monitorizate. Astfel, din totalul de 38 de probe, până acum, au fost transmise opt rezultate, din care trei pentru persoane aflate în carantină, iar cinci pentru persoane care au avut contact cu alte persoane monitorizate. Toate persoanele sunt asimptomatice și toate rezultatele sunt NEGATIVE !

Alte articole

Leave a Comment