Prefectura ia măsuri în cazul focarului de pestă porcină din Uileacu Șimleului

Un plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA) confirmată la porc domestic, într-o gospodărie din localitatea Uileacu Şimleului, a fost adoptat în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj, întrunit joi, 1 august, sub coordonarea prefectului Florin Florian. Planul stabileşte că, începând cu data 1 august se impune o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Uileacu Şimleulu, cu o rază de trei kilometri, incluzând localităţile Uileacu Şimleului, Criştelec, Mălădia, Cehei (parţial) şi Giurtelecu Şimleului (parţial), respectiv o zonă de supraveghere, cu o rază de 10 kilometri, incluzând localităţile Camăr (partial), Carastelec, Dumuslău, Pusta, Bilghez, Zăuan, Zăuan Băi, Nuşfalău (parţial), Doh, Măerişte, Moiad, Sărmaşag (parţial), Giurtelecu Şimleului (parţial), Lompird, Ilişua, Pericei (parţial), Sici (parţial), Bădăcin, Şimleu Silvaniei. În exploatația în care a fost identificat noul focar s-au luat o serie de măsuri, precum plasarea exploatației sub supraveghere; inventarierea animalelor existente în exploatație , examinarea clinică a acestora și recoltare de probe de sânge; întocmirea anchetei epidemiologice cu stabilirea posibilei surse de infecție; sacrificarea animalelor din exploatație (un exemplar); ecarisarea teritoriului prin îngroparea cadavrelor de porci; dezinfecția în totalitate a exploatației. Pentru a preveni introducerea virusului PPA în exploatațiile non-profesionale în care se cresc porcine domestice, trebuie să se respecte următoarele cerințe minime de biosecuritate: porcinele domestice din exploatațiile nonprofesionale trebuie deținute în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele domestice din alte exploatații, cu porci mistreți sau cu proprietari străini care dețin porcine domestice; animalele sa nu fie hrănite cu resturi alimentare/lături ce conțin resturi de la carnea de porc gătită în familie; sa nu existe contact între porcii domestici şi orice produs sau subprodus provenit de la porcii mistreți, inclusiv de la cei vânați sau morți; creşterea porcinelor domestice în spații neîngrădite şi neprotejate împotriva contactului cu porcii mistreți este strict interzisă; scroafele/ vierii sa nu fie scoase/ scoşi din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație; în zonele în care pesta porcină africană a fost confirmată oficial, este interzisă hrănirea animalelor sau folosirea de aşternut cu iarbă ori fân provenite din zonele aflate sub restricții. La controalele în trafic efectuate de către DSVSA și IPJ, porci care se transportă fără fără documente sanitar-veterinare sau sunt neidentificați se ucid pe loc. Deținătorii de porcine domestice din exploatațiile nonprofesionale au obligația să comunice medicului veterinar de liberă practică împuternicit potrivit legii modificările apărute în starea de sănătate a porcinelor proprii sau în exploatațiile limitrofe, numărul animalelor moarte. Pesta porcină africană nu afectează omul. Nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici și mistreții.

 

 

Leave a Comment