Sesiuni speciale pentru examenele naționale

Absolvenții claselor terminale care nu vor putea participa la Evaluarea Națională și la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor putea beneficia de susținerea examenelor într-o sesiune specială. Este vorba despre absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, în carantină sau cei care nu au participat în prima sesiune a examenului de Bacalaureat din motive medicale. În contextul epidemiologic actual, ministrul Educației și Cercetării a aprobat un ordin privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare Națională și Bacalaureat pentru absolvenții care nu vor putea participa la prima sesiune. Astfel, calendarul sesiunii speciale a examenului de Evaluarea Națională este următorul: 22-26 iunie – înscrierea candidaților; 29 iunie-Limba și literatura română; 30 iunie- Matematică; 1 iulie-Limba și literatura maternă, 2 iulie-afișarea rezultatelor (ora 12); 2 iulie-depunerea contestațiilor (între orele 14-19) și 4 iulie-afișarea rezultatelor finale (după ora 12). De asemnenea, calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat se va desfășura astfel: 29 iunie-3 iulie-înscrierea candidaților; 6 iulie-Limba și literatura română-proba E a)-proba scrisă; 7 iulie-proba obligatorie a profilului-proba E c)-proba scrisă; 8 iulie-proba la alegere a profilului și a specializării -proba E d)-proba scrisă; 9 iulie-Limba și literatura maternă-proba E b)-proba scrisă; 10 iulie-afișarea rezultatelor (ora 12); 10 iulie-depunerea contestațiilor (între orele 14-19) și 12 iulie-afișarea rezultatelor finale (după ora 12). În județul Sălaj, în acest an școlar au absolvit clasa a VIII-a 2.074 de elevi, iar 1.712 sunt absolvenți de studii liceale.

Alte articole

Leave a Comment