Programul grădiniţelor din Sălaj în perioada vacanţei de vară

Vacanta de vara începe peste doar o lună şi tot mai mulţi părinţi se confruntă cu problema umplerii timpului liber al micuţilor. Pentru a le veni în întâmpinare părinţilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a decis ca şi în acest an grădiniţele să aibă program de vară.
„Primirea preşcolarilor pe perioada vacanţei este obligatorie, indiferent de numărul celor care solicită acest lucru. Conducerea grădinițelor va asigura în perioada de funcționare a unității de învățământ, personalul didactic, nedidactic și didactic auxiliar necesar pentru buna desfășurare a activității”, se arată într-o adresă a ISJ Sălaj. Potrivit sursei citate, programul de funcţionare pe perioada vacanţei de vară va fi adus la cunoştinţa părinţilor în cadrul şedinţelor, prin afişarea la avizierul grupelor şi al grădiniţelor, dar şi pe site-ul ISJ.

În vederea unei bune organizări a activității pe perioada vacanței, părinții care solicită serviciile unităților de învățământ în perioada în care acestea funcționează sunt rugați să completeze o cerere-tip, ce va fi depusă până cel târziu în 31 mai, la secretariatul grădiniței în care este înscris preșcolarul. Conducerea unității va centraliza în 6 iunie cererile înregistrate în unitate și va comunica celorlalte grădinițe, în aceeași zi, solicitările ce le sunt adresate. „Prin nerespectarea termenului de completare a cererilor, părinții își asumă riscul de a nu le fi primiți copiii în grădinița dorită”, mai precizează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar.

Grădinițele din Zalău care au grupe cu program prelungit și nu sunt planificate pentru asigurarea serviciului pe vară, vor desemna educatoare care vor desfășura activități cu preșcolarii în unitățile de învățământ pentru care aceștia vor opta pe perioada verii, în funcție de numărul solicitărilor exprimate de părinți. Numărul zilelor se stabilește de comun acord cu grădinița gazdă.

Conform graficului întocmit de ISJ Sălaj, în perioada 18 iunie-1 iulie vor fi deschise Grădiniţa nr. 1 Zalău şi Grădiniţa „Piticii Isteţi” Zalău, între 2 şi 15 iulie, Grădiniţa nr. 12 Zalău şi Grădiniţa „Căsuţa cu Poveşti” Zalău, din 16 până în 29 iulie, Grădiniţa „Dumbrava Minunată” Zalău şi Grădiniţa nr. 5 Zalău, în intervalul 30 iulie-5 august, Grădiniţa „Ion Creangă” Zalău, iar între 13 august şi 2 septembrie, copiii vor putea frecventa Grădiniţa „Pinochio” Zalău, între 20 august şi 2 septembrie, Grădiniţa „Voinicel” Zalău. În ceea ce priveşte grădiniţele din cele trei oraşe, Inspectoratul a anunţat că în luna iulie îşi deschid porţile grădiniţele nr. 2 Şimleu Silvaniei, „Piticot” Cehu Silvaniei şi „Prichindel” Jibou, iar în august, Grădiniţa nr. 3 Şimleu Silvaniei.

Leave a Comment