Calendar istoric al judeţului Sălaj – 12 Mai

1848: se naşte, la Zalău, Zilahy Kiss Ágnes, autoare a mai multor volume de artă culinară S-a întâmplat în 12 mai 1364 – A fost fondată Universitatea din Cracovia, una din primele universităţi din Europa Centrală. 1551 – A fost fondată Universitatea din Lima, Peru. 1842 – S-a născut compozitorul francez, pedagogul şi dirijorul Jules Emile Frédéric Massenet (m.13.08.1912). 1870 – A murit Eftimie Murgu, filolog, filosof, lingvist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (n.28.12.1805). 1871 – A murit Daniel Francois Esprit Auber, compozitor şi pedagog francez (n.29.01.1782). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. mucenic Ioan Valahul; Sf. Epifanie,…

Mai mult...

A născut în ambulanță

Sâmbătă seara, dispeceratul ISU-Ambulanță a fost anunțat prin numărul de urgență 112 despre faptul că o femeie gravidă se afla în iminență de naștere. La fața locului s-a deplasat echipajul SMURD de la Secția Jibou, în localitatea Someş-Odorhei, unde a găsit pacienta conștientă, preluată imediat pentru acordarea asistenței medicale şi transport la spital. Femeia, în vârstă de 26 de ani, a născut în ambulanța SMURD, fiind asistată de către paramedici. La locul intervenției a ajuns un echipaj cu medic, iar echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) a preluat nou-născutul. Atât…

Mai mult...

Cherestea confiscată la Ileanda

În perioada 8 – 11 mai, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat acțiuni, în orașul Jibou și localitățile arondate, pe linia prevenirii si combaterii delictelor silvice. În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost verificate trei societăți comerciale și opt transporturi de material lemnos, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amenzi în valoare de peste 37.000 de lei. De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea faptică sau valorică a peste 205 metri…

Mai mult...

Accident la Jibou

Vineri, 10 mai, la ora 20.06, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați că în localitate s-a produs un accident rutier. Ajunși la fața locului, au constatat că o femeie de 29 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului spre stânga, autoturismul condus de aceasta fiind acroșat de un alt autoturism, care depășea, condus de un tânăr de 19 ani. În urma impactului, ambele autoturisme au fost proiectate în afara părții carosabile. În urma accidentului…

Mai mult...

S-a răsturnat cu motocicleta

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, vineri, 10 mai, la ora 15.30, prin apel 112, că, între localitățile Borla și Bocșa, a avut loc un accident. Un tânăr de 18 ani, din localitatea Valea Pomilor, în timp ce conducea o motocicletă, într-o curbă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se. În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor…

Mai mult...

Noua modă din trafic: fără permis și cu mașina neînmatriculată

În data de 10 mai, în jurul orei 8, în localitatea Românași, polițiștii Postului de Poliție din localitate au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din localitatea Hida, în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul este neînmatriculat, iar plăcuțele cu număr de înmatriculare montate pe acesta sunt ale unui alt autoturism. De asemenea, s-a constatat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul…

Mai mult...

Fenomen nemaiîntâlnit pe cerul Sălajului

Aurora boreală s-a putut vedea în noaptea de vineri spre sâmbătă pe cerul Sălajului. Fenomenul s-a produs deoarece au avut loc mai multe erupții solare care au generat o furtună geomagnetică. De fapt, aceste erupții de o intensitate mare au perturbat câmpul magnetic al Pământului. Aurora boreală s-a văzut în reprize, aceasta fiind observată la începutul nopţii, iar după o pauză de o oră, redevenind vizibilă sâmbătă dimineaţa, la o oră după miezul nopţii. Aurora ar putea fi observată şi în noaptea aceasta, dar nu există o certitudine în privinţa…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 11 Mai

1973: la Zalău este descoperit un tezaur monetar compus din 696 de monede din argint, emise între anii 1567-1684 S-a întâmplat în 11 mai 1784 – Limba germană este declarată limbă oficială în Transilvania. 1830 – S-a născut Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist român. 1855 – S-a născut compozitorul rus Anatoli Liadov (m.28.08.1914). 1858 – S-a născut scriitorul Carl Hauptmann (m.04.02.1921). 1867 – A fost garantată, prin Tratatul de la Londra, independenţa şi neutralitatea Marelui Ducat de Luxemburg. 1871 – A murit astronomul britanic John Frederick William Herschel (n.07.03.1792). 1884 – S-a născut Alma Gluck (Reba Fiersohn), cântăreaţă americană de origine română (m.27.10.1938).…

Mai mult...

Mașini și istorie la Retro Parada Primăverii din Zalău

O mașină Volga câștigată la loz în plic de un orădean în anul 1968, un IMS găsit de sălăjeanul Tiberiu Păușan în Ungaria, în stare perfectă, la un bătrân cu vârsta de peste 90 de ani, Mercedes, Aro, Aro 10, Dacia 1100, Dacia 1300, Dacia 1310, Volvo, BMW, Trabant, Ford, Mustang, Oldsmobile, Lada, sunt doar câteva mărci prezente astăzi la Retro Parada Primăverii, eveniment organizat azi la Zalău, pe platoul din fața clădirii Transilvania, de Retromobil Club România – Filiala Sălaj.   Președintele filialei, Tiberiu Păușan, ne-a declarat că evenimentul…

Mai mult...