”Ziua Drapelului” restricţionează circulaţia în centrul municipiului

Manifestările dedicate ”Zilei Drapelului Național al României”, organizate miercuri, 26 – iunie, de către Instituția Prefectului în parteneriat cu Primăria Municipiului Zalău și Consiliul Județean Sălaj, implică restricții de circulație rutieră și pietonală. potrivit unei informări emisă de Primăria municipiului Zalău miercuri – 26 iunie, între orele 08:30 – 11:00, circulația rutieră și pietonală va fi restricționată, dar numai pe durata organizării și defilării Gărzii de onoare, pe sectorul de drum public strada 9 Mai (de la Ceas la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj), zona drumului public cu acces restricționat din fața Instituției Prefectului Județul Sălaj (între cele două bariere) și pe strada Crișan de la intersecția cu strada 9 Mai până la intersecția ce duce pe strada Cloșca. ”Aceasta se va realiza astfel încât să nu stânjenească circulaţia rutieră şi circulaţia pietonală în zona adiacentă, sens în care organizatorii vor conveni împreună cu Poliţia municipiului Zalău şi Inspectoratul de Jandarmi Sălaj măsurile ce se impun”, se arată în informarea emisă de municipalitate. Potrivit sursei citate, defilarea Gărzii de noare se va face în intervalul avizat pe sectorul de drum public strada Crișan de lângă Centrul Județean de Cultură și Artă Sălaj cu deplasare pe sectorul de drum public cu acces restricționat din fața Instituției Prefectului Județul Sălaj (între cele două bariere).

Alte articole

Leave a Comment