Tragedie în Zalău: o fetiță a murit după ce a căzut dintr-un microbuz

Un acident tragic a avut loc marți după-amiaza, în Zalău, în zona Astralis. O minoră de 12 ani a căzut dintr-un microbuz, iar în urma impactului cu solul, a decedat.

În comunicatul IPJ Sălaj se arată că, marți, La ora 14.40, pe Bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, un bărbat de 57 ani, din Zalău, în timp ce conducea microbuz de transport persoane aparținând societății de transport Gurzău Trans, cursă regulată, nu a asigurat închiderea ușilor din spate moment în care o minoră de 12 ani, pasageră în microbuz, s-a dezechilibrat și a căzut în spatele microbuzului, pe partea carosabilă. Polițiștii au sosit la fața locului împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Pompierii și Ambulanța. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate timp de peste o oră, a fost declarat decesul fetei.

Șoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Firma de transport era autorizată. Ancheta demarată urmează să stabilească cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestei tragedii, precum și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Alte articole

3 Thoughts to “Tragedie în Zalău: o fetiță a murit după ce a căzut dintr-un microbuz”

  1. Anonim

    Din cauza ca ii cam doare la sula pe unii soferi daca e inchisa sau nu usa.Sper ca jegul de somer sa ajunga la puscarie macar 1 an sa fie exemplu si pt.restul.

  2. Anonim

    demisia tibi marc, ca il sustine pe gurzau, mwie psd

  3. Anonim

    Gurzău are nevasta consiliera de la PSD !
    nimeni si nimic nu s-a apropiat de dl ——- Gurzău !!! ordin de la PSD !! PSD partidul penalilor, hotilor si acum a criminalilor !!!!
    sunt curios daca l-au bagat la arest ?? sper ca familia sa-i intoarca serviciul !!! sa-l nenoroceasca pe acest criminal, sa nu se mai bucure de viata cat o mai trai !!! el, familia lui cu nevasta in frunte si tot PSD la uin loc !!!

Leave a Comment