Pălinca Aciu – made in Bocşiţa, vedetă la Berlin

Calitatea produselor româneşti ajunge să fie mult mai apreciată de străini decât de români. Acest lucru îl dovedeşte şi pălinca de Zalău marca „Aciu”, produsă într-un sătuc uitat de lume din judeţul Sălaj – la Bocşita, care în cursul acestei luni a primit zeci de calificative „FB” nu de la români ci de la străinii care s-au înghesuit să cumpere „tăria” produsă pe meleaguri sălăjene.

„Aciu – Pălincă de Zalău”, produsă de sălăjeanul Vasile Aciu, a ajuns să fie „vedetă” în Germania, la Târgul Internaţional „Săptămâna Verde” – Grüne Woche, cel mai mare târg de produse agroalimentare şi de horticultură din lume. Acesta s-a desfăşurat în perioada 16-25 ianuarie la Berlin, iar printre participanţi s-a aflat şi producătorul sălăjean, singurul de altfel din judeţ, care şi-a expus la vânzare pălinca. Atrase, cel mai probabil de ambalajul produsului, zeci de persoane din toate colţurile mapamondului prezente la târg, americani, europeni şi asiatici, s-au îndreptat spre standul sălăjeanului. După o simplă degustare, fără a mai fi nevoie de vreo prezentare, aroma şi tăria pălincii produse în Bocşiţa, i-a convins pe mulţi să o cumpere. „Mulţi au trecut pe la standul nostru şi după ce au gustat din pălinca au cumpărat. Polonezi, nemţi, deopotrivă americani şi chiar asiatici. Sincer vă spun că foarte mulţi au rămas impresionaţi de calitatea pălincii, drept urmare s-a văzut asta în vânzare”, a precizat producătorul din Sălaj. La târgul de la Berlin, pentru a face cunoscut judeţul prin produsele tradiţionale, a ajuns pe cont propriu, în baza unei invitaţii primite de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Pălinca de prune şi pălinca de gutui

Sortimentele de ţuică pe care producătorul din Sălaj le-a promovat la Berlin au fost pălinca de prune şi pălinca de gutui, ambele cu trecere la străini. Pălinca o produce la Bocşita, fiind, de altfel, unul dintre cei doi producători de ţuică autorizaţi din judeţul Sălaj. N-a fost uşor să-şi deschidă şi să susţină o afacere legală cu ţuică, pe cont propriu, fără nicio susţinere. Ideea unei astfel de „afaceri de familie”, cum o numeşte Vasile Aciu, i-a venit în urmă cu patru ani. Până anul trecut, când a intrat în legalitate n-a făcut nimic altceva decât să se izbească de birocraţia românească pentru obţinerea unei autorizaţii de funcţionare. Supravieţuirea… este grea în condiţiile în care acciza, pentru o mică distilerie, este de 14 lei pe litru, iar profitul adevărat în fac cei care muncesc ilegal … fără acte.
Pălincarul spune că materia primă, pentru cele două sortimente de tărie pe care o produce, o achiziţionează de la diferiţi producători din judeţ sau din ţară. Calitatea, în cazul pălincii de prune, nu se obţine din fructul clasic, ci din diferite soiuri cum sunt prunele „bistriţe” şi „anspart”. În cazul pălincii de gutui, acesta achiziţionează materia primă de la diferite ferme pomicole din judeţ şi din regiunea Transilvania, însă randamentul este mult mai mic. „Sunt foarte consţient că într-o piaţa competitivă, calitatea face diferenţa, iar cei care decid sunt consumatorii”, a adăugat producătorul de la Bocşiţa.

Povestea pălincii Aciu – bijuteria familiei

Ideea de a înfiinţa cu acte-n regulă o distilerie la Bocşiţa a fost pentru Vasile Aciu şi o dorinţă de a păstra îndeletnicirile din familie. Tatăl său, cunoscut în întrega comună Hereclean şi în tot judeţul, s-a ocupat cu producerea ţuicii pentru consum propriu în gospodărie. În sat, toţi au auzit de „Aciu: bătrânul pălincar” şi reţeta lui veche de aproape 500 de ani. Mulţi dintre ei veneau pe vremuri la cazanul lui, sperând că poate-poate vor reuşi să obţină secretul gustului pălincii Aciu. Nici poveste. Fiul lui e cel care se ocupă astăzi de pălincie, având grijă ca băutura aurie care aprinde gâtlejurile şi inimile oricui o gustă, să-şi păstreze proprietăţile pe care generaţii după generaţii le-au protejat. „Secretul pălincii adevărate, cum spunea bătrânul, trebuie dat mai departe fără să laşi vremurile să altereze reţeta. E musai să fie toate aşa cum le-a lăsat natura. Mai apoi, prunele trebuie să fie numai prune de soi, cazanul să fie de cupru şi nimic altceva, iar pentru păstrare, butoaiele să fie de stejar, că nimic nu catifelează gustul pălincii cum o face lemnul bătrânului copac. Nu-i lucru uşor să faci pălinca aşa cum se făcea ea la începutul anilor 1500. Dar cât de fain e să-i pui musafirului în faţă un păhărel de pălincă şi să vezi cum se înseninează şi te laudă şi nu scapi fără să-i promiţi că o să-l cinsteşti şi data viitoare. Reţeta asta e bijuteria familiei şi trebuie să trăiască şi să rămână ca prima dată când s-a făcut. Nu e nimic industrializat în ea”, a conchis producătorul de pălincă din Sălaj.