O viață în uniformă: momente emoționante pentru veteranul Jandarmeriei sălăjene

Născut în 1 februarie 1926 în comuna Gura Padin, județul Olt, colonelul în retragere Marin Cranța este cel mai în vârstă militar al Jandarmeriei sălăjene și ofițerul cu una dintre cele mai îndelungate cariere în slujba Jandarmeriei române. Un om pe care ororile războilului l-au găsit în uniformă, pregătit nu doar să-și apere țara, ci să își sacrifice viața pentru binele ei. Colonelul Marin Cranța a ajuns pe meleaguri sălăjene în toamna anului 1946, venind din cadrul Legiunii de Jandarmi Ploiești, acolo unde a trăit bucuria sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial. Ajuns la Legiunea de Jandarmi Sălaj din Zalău, veteranul spune că a găsit un… sătuc, pe locurile în care astăzi se află municipiul Zalău. Mica unitate militară avea doar cinci jandarmi și era considerată post de frontieră.

În 1950 a fost mutat în Oradea, căsătorindu-se ulterior cu o sălăjeancă. Și-a întemeiat familia în Zalău, o familie frumoasă cu doi copii și doi nepoți de care seniorul ofițer este mândru. Colonelul Cranța a lucrat  în cadrul Jandarmeriei sălăjene timp de zeci de ani. Colegii mai tineri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Sălaj nu l-au uitat, și i-au pregătit o surpriză emoționantă, de ziua lui. Înconjurat de cei care astăzi trăiesc vremuri mai liniștite în cadrul jandarmeriei, veteranul Marin Cranța a îmbrăcat din nou uniforma de gală, cu tresele obținute în ani de muncă și sacrificii, fiind vizitat acasă, chiar de ziua lui. Cadre din Inspectoratul de Jandarmi Sălaj i-au pregătit un tort tricolor impresionant și i-au transmis urările de bine, viață lungă și sănătate din partea tuturor sălăjenilor  care poartă uniforma de jandarm. Veteranul de război Marin Cranța este unul dintre puținii veterani de război care se bucură astăzi de viață și de o pensie liniștită. Chiar dacă statul rămân s-a dovedit, în nenumărate rânduri, nedrept față de această categorie de români căreia noi îi datorăm viața însăși, eroul nostru nutrește aceeași dragoste de neam și țară, ca în anii tinereții, atunci când, poate, doar o minune a făcut ca el să rămână în viață.

 

 

Leave a Comment