Iarna ar putea lua primăriile pe nepregătite

Oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj au atras atenţia, în cadrul şedinţei de vineri a Colegiului Prefectural, asupra faptului că nu toate primăriile sălăjene sunt pregătite pentru iarnă „Avem o problemă pe care am comunicat-o şi Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, solicitându-i sprijinul în vederea remedierii ei. Drumurile judeţene au fost repartizate către 34 de primării pentru întreţinerea pe timp de iarnă, însă, din informaţiile noastre, până la această oră nu toate autorităţile locale au asigurat materialul antiderapant necesar”, a declarat şeful IPJ Sălaj, Iosif Ghiurca. În aceste condiţii, susţine mai marele Poliţiei sălăjene, se impun controale în teren, pentru a determina primăriile să se aprovizioneze cu materialele necesare curăţării carosabilului în această iarnă.
Prefectul Ionel Ciunt a admis că există o astfel de problemă, concluzie la care s-a ajuns în urma verificărilor efectuate în teren de către comisia constituită la nivel de judeţ, din care fac parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Consiliului Judeţean (CJ) şi ai Poliţiei Rutiere. „A fost verificată Secţia Sălaj a Drumurilor Naţionale şi bazele de depozitare a materialului antiderapant. Se pare că stau mai bine la acest capitol decât cei care au câştigat contractele de deszăpezire pe drumurile judeţene. De vineri, comisia se ocupă special de drumurile judeţene şi de cele 34 de primării care au protocoale cu CJ Sălaj şi care au primit deja o parte din banii necesari pentru aprovizionarea cu material antiderapant”.
Contactaţi, reprezentanţii administraţiai judeţene susţin că instituţia „a alocat primăriilor cu care a încheiat acorduri de asociere prima tranşă pentru întreţinerea drumurilor judeţene pe timp de iarnă printt-o hotărâre adoptată în luna septembrie. Potrivit acordurilor de asociere, obligaţia dotării cu utilaje şi material antoderapant pentru întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă aparţine în exclusivitate primăriei semnatare a acordului”.

Leave a Comment