Executivul Primăriei Mirşid, trimis în judecată

Primarul din Mirşid, Călin Bereschi, viceprimarul Ovidiu Bodea şi secretarul comunei, Felicia Mureşan, au fost trimişi în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău sub acuzaţia de fals intelectual în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. În dosarul în cauză va fi adus în faţa instanţei şi inginerul topograf Anca Ardelean, acuzat de comiterea aceleiaşi infracţiuni.
Potrivit informaţiilor furnizate de către procurorul Pompilia Stana, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, cei patru inculpaţi au întocmit şi semnat un proces-verbal de recepţie cu date nereale şi au eliberat un certificat de atestare a unei cabane din care reiese că respectiva construcţie a fost ridicată în cursul anului 2012, lucru neadevărat. Reprezentantul Parchetului sălăjean susţine că documentele fusesere emise pentru a veni în sprijinul moştenitorilor fostului pădurar din zonă, care intenţionau, astfel, să întabuleze cabana pe numele lor. „Fostul pădurar folosise cabana Direcţiei Silvice şi cumpărase terenuri în vecinătatea imobilului. Moştenitorii au reuşit în instanţă să întabuleze terenurile, dar nu au reuşit întabularea construcţiei, întrucât la Cartea Funciară au apărut diferenţe de numere topografice. Pentru a putea înscrie şi această proprietate în Cartea Funciară, au cerut un certificat de urbanism şi unul de atestare a edificării construcţiei”, a explicat Pompilia Stana.
Pentru că au eliberat documentul cu date nereale, primarul, viceprimarul, secretarul şi inginerul topograf riscă până la şapte ani de închisoare.
Primul termen al procesului celor patru a fost programat pentru 29 ianuarie.

Mai mulţi primari penali au dat socoteală în faţa instanţei
Călin Bereschi completează lista primarilor penali din Sălaj. Printre edilii care au fost aduşi în faţa instanţei, unii condamnaţi, alţii în aşteptarea sentinţei, se numără atât foşti ocupanţi ai celui mai înalt fotoliu din primărie, cât şi primari în funcţie. Printre aceştia, Ioan Boer, fostul primar al comunei Ip, condamnat de către magistraţii şimleuani la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi un an de închisoare pentru fals intelectual în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. O lună mai târziu, Boer aceeaşi instanţă i-a dat încă patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere într-un dosar în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În prag de Crăciun, primarul comunei Bocşa, Ioan Barou, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, magistraţii Judecătoriei Zalău găsindu-l vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat infracţiunilor de corupţie şi de fals intelectual, în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.
Şi fostul primar al comunei Letca, Petru Cozma, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat infracţiunilor de corupţie, săvârşită în formă continuată. Procesul acestuia este pe rolul Judecătoriei Jibou.
În urma recursului formulat, Ionel Danil Chira, ex-primarul din Surduc, a reuşit să scape de detenţie, Curtea de Apel Cluj diminuându-i pedeapsa primită de la instanţa jibouană. Astfel, fostul edil s-a ales cu trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce magistraţii din Jibou l-au condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în regim de detenţie.

8 Thoughts to “Executivul Primăriei Mirşid, trimis în judecată”

  1. Zalauan

    Felicitari justitia romana !

  2. Anonim

    Cum au dat autorizatie de constructie pe ce era facut de cel putin 35 de ani si dupa acea sa face receptie finala la o constructie si sa o treci ca noua?

  3. Anonim

    A uitat pe ude a umblat cu……?

  4. DECEBAL

    speram ca se vor continua cercetarile asupra celor 2 si in alte cazuri ,ex’;atrbuiriea de lucrari la neamuri , vanzarea conductelor ,piatra de la moigrad ,lucrari cu buldoexcavatorul, fara nici o situatie …haos total sa nu mai vb. de serviciul social,unde se fac anchete din birou,si in baza lor exista sute de handicapati,in comuna;

  5. Anonim

    Anchetele sociale sunt facute de nevastasa si acei necajiti in schimb lucreaza acasa la el si vice cum e acel negru si blonda si multi a…..

  6. moigrad vasile

    Asa sa va ajute dumnezeu ,oameni cu 2 case ca trenu lasati comentari sa va bagati in seama si sa le faceti rau,vicele de ani de zile de cand e viceprimar iarna venea el si lucra cu buldo ,curata strazile,cate sau facut de cand e el in primarie?oameni tampiti lucrurile bune nu le vedeti,pt mine dnu primar si vice sunt oameni muncitori si gospodari.

  7. Anonim

    De ce nu zice nimeni de conducta dusa cu tiganii din Galati care sau denuntat la Primarie.

  8. Anonim

    Primaria Mirsid -coruptie si furt

Leave a Comment