Evaluarea funcționarilor publici va fi reglementată prin lege

Legea care stabilește statutul funcționarului public va cuprinde și modul cum trebuie făcută evaluarea acestuia.

Guvernul a adoptat de curând un proiect de lege care să modifice statutul pentru a include și criteriile de evaluare. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a primit aprobarea Guvernului și va fi trimis la Senat și la Camera Deputaților pentru dezbatere și pentru a fi aprobat. În mare, proiectul include în lege prevederile HG 341/2007 și HG 611/2008. Evaluarea performanțelor individuale ale înalților funcționarilor publici se va face tot anual (individuală) și din doi în doi ani (generală), bazată pe raportul de activitate al evaluatului, pe referatul de evaluare, pe fișa postului celui evaluat și pe baza obiectivelor pentru perioada evaluată și indicatorii de performanță. Etapele de evaluare vor rămâne aceleași, la fel și sistemul de calificative, de la nesatisfăcător, la foarte bine. Proiectul mai aduce și câteva clarificări la prevederile interpretabile din statutul funcționarilor publici.

Leave a Comment