Două persoane, rănite într-un accident la Drighiu

Două persoane au ajuns, în cursul zilei de marți, 5 noiembrie, la spital ca urmare a unui accident de circulaţie produs pe DN1 H. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ)  Sălaj, în ziua precizată, ora 18.20, un bărbat de 70 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducea autoturismul pe DN1H, prin localitatea Drighiu, pe direcţia Halmăşd-Nuşfalău. Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că pe un sector de drum în rampă și curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pătruns cu partea stânga față pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, care tracta o remorcă, condusă de un bărbat de 36 de ani, din județul Alba. În urma impactului, şoferul din Şimleu a fost rănit grav, iar pasagera acestuia, o femeie de  68 de ani ai fost rănită uşor. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.

Leave a Comment