Accident cu șapte victime în Bobota

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă, la ora 12, pe raza comunei Bobota. În urma cercetării la fața locului s-a constatat că o femeie de 36 de ani, din comuna Maeriște, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Bobota, la intersecția cu DJ 109P, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din sens opus, pe drumul prioritar, condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului șapte persoane au suferit leziuni și au fost transportate la spital (cei doi conducători auto și cinci pasageri, dintre care patru copii). Ambii conducători auto au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Pe lângă echipele de polițiști rutieri, la fața locului au acționat două echipe SMURD de la Şimleu Silvaniei şi Sărmăşag şi trei echipe cu asistenți și un medic ale Ambulanței. Având în vedere starea gravă a doi dintre cei patru minori, a fost solicitat și un elicopter SMURD care a ajuns în câteva minute la locul accidentului pentru a transporta victimele la spital. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor dar și a vinovăției în acest eveniment rutier.

9 Thoughts to “Accident cu șapte victime în Bobota”

  1. Anonim

    Femeie nebuna! Luati-le fratilor permisul pe viata, cum dracu sa faci viraj fara sa te uiti macar, treci ca vita prin porumb!? Astia-s criminali in serie, fara nicio exagerare! Fereasca Dumnezeu.

  2. Anonim

    Ei mama ei de viata, uite cum te poate baga in necaz o taranca de asta de pe sate!

    1. Anonim

      da sigur ca toata lumea este perfecta uitativa in ogrda voastra so dupa sa vorbiti

  3. Pop Anca Ramona

    Nu-i chiar asa……ce cauta conducatorul din partea opusa cu 100km la ora in localitate?????….masina a aparut subit in fata soferitei…..nu tot vorbiti aiurea daca nu stiti…daca ati fi in locul lor ati tacea din gura!!!!

  4. buboi petru

    Barbat de 30 de ani,ce poti sa mai spui! Cred ca viteza a fost mai mare de 100 km pe ora! Ca in aproape majoritatea accidentelor viteza face victime!Sigur ca daca avea 50 de km pe ora putea sa evite impactul!Dumnezeu sa-i aiba in paza pe victime si sa-i faca bine!

  5. Bogdan

    Toate ,dar TOATE (NCAP ,ADAC, etc)testele de siguranta se fac la 50 de km la ora .pentru asa ceva e suficient 50 km la ora dle Buboi.Una dintre masini aproape statea,deci va invit sa intrati intr-un zid cu 50 km la ora ,apoi sa trageti concluzii.

    1. Anonim

      La 50 km/h impactul nu era asa

  6. Anonim

    dezastuos si se mai ai timp sa eviti sau sa reduci din gravitatea accidentului. Presupusul nevinovat sau a adormit la volan conducand masina fara nici o grija…sau nu a mai avut timp sa se trezeasca din pricina vitezei….? Vinovatia celuilalt nu o mai comentam…?

    1. Anonim

      Soseaua foarte dreapta in zona accidentului…nu putea sa apara subit in fata soferitei…?

Leave a Comment