Uimitoarea normalitate

Am ajuns, zilele trecute, prin forța împrejurărilor din categoria celor nedorite, la Spitalul Județean de Urgență din Zalău. În cei câțiva ani de când trăiesc aici, după vreo 35 petrecuți în Capitală, am intrat în spitalul nostru de câteva ori și doar pentru probleme de ordin profesional, conferințe de presă ori evenimente cu caracter medical, despre care am scris împreună cu colegii mei.

De această dată, ca orice om care mai are și probleme – el sau cei dragi – am ajuns la porțile Urgențelor la ceas de seară. Nu sunt o figură cunoscută în oraș, nu m-am prezentat înainte de a spune ce problemă avea persoana cu care am venit, așadar, nu pot pune pe seama faptului că, eventual, cineva ar fi putut crede prin absurd că aș scrie a doua zi ceva, în cazul în care problema cu care am venit nu ar fi fost tratată la timp și corespunzător. Ce a urmat, a fost o stare de perfectă normalitate… uimitoare și recunosc că am intrat în spital cuprins de presimțiri care nu prea aveau legătură cu vreo stare de bine.

Încă din primele secunde personalul de securitate m-a îndrumat amabil către recepție, acolo unde în doar câteva secunde, o tânără a preluat cazul meu. Cu răbdare, atenție și un zâmbet pe buze, lucruri de care, trebuie să recunosc, am fost uimit. Pentru că și pe mine, ca și pe voi, mă uimește normalitatea. Pacientul a fost așezat pe un scaun special, s-au făcut primele investigații – tensiune, temperatură, consult sumar, întrebări detaliate, un protocol îndeplinit în cel mai profesionist mod. Poate că nu a fost un interval orar cu urgențe roșii, de viață și de moarte, însă cele marcate cu galben și verde, tot urgențe, erau destule.

Fiecare pacient a fost preluat imediat după ce cel din urma lui era îndrumat către consultul de specialitate și celelalte proceduri. Am povestit unor prieteni din București, turuind la telefon în timp ce așteptam ca pacientului meu să i se facă analizele și investigațiile, cum decurg treburile când te prezinți la Urgențe, la Zalău. Urgența noastră era una marcată cu verde, deci una ceva mai “mică”, înaintea acesteia, ca grad de gravitate, fiind cele marcate în culorile  galben și roșu. Fără nicio exagerare, i-am lăsat pe toți muți de uimire. Da, și pe ei normalitatea i-a lăsat cu gurile căscate.

 – Ce cod, cum adică verifici ce face pacientul, în timp ce stai în sala de așteptare? -Nu te-au pus să aștepți? și multe alte întrebări, pentru că nimeni nu prea credea ceea ce spun. Am primit un cod numeric iar la un interval de câteva minute, pe două ecrane aflate în sala de așteptare, vedeam în ce stadiu se află investigațiile în cazurile în care ne prezentasem. Trimis la radiografie, terminat recoltarea de probe de sânge, finalizat computer tomograf etc. Totul la secundă. Lăsând la o parte faptul că această metodă care m-a uimit, dublat de faptul că bucureștenii mei mi-au spus că ei nu au văzut așa ceva la marile urgențe din București (probabil sunt la unele spitale, însă la cele pe care eu le-am vizitat nu sunt), acest lucru îți conferă o stare de liniște, de confort psihic, lucruri care te părăsesc de cele mai multe ori atunci când intri în urgențele unui spital. Lumea din sală urmărea cu calm și încredere drumul fiecărui pacient. Din când în când, fetele în costumașe verzi și cu măștile care le lăsau doar ochii obosiți la vedere, veneau în sală și întrebau dacă toată lumea este bine și dacă avem nevoie de ceva. 

Da, am rămas uimit, încă o dată, recunosc. Am intrat pe poarta spitalului destul de stresat și nu m-am așteptat ca lucrurile să decurgă literalmente la secundă și într-un mod atât de profesionist. Investigațiile au durat aproximativ două ore, timp în care pacientul meu a trecut prin mai multe cabinete, fiecare cu specificul pe care problema cu care ne prezentasem o necesita. În două ore am avut setul complet de analize, radiografii, analize sânge, diagnostic, tratament, recomandări, totul pus la punct așa cum, de altfel, este normal într-un spital județean. Da, știu, poate că nu suntem cei mai buni pe țară, cei mai norocoși, cei mai apreciați, dar fără să laud în mod gratuit oameni pe care nu-i cunosc – cadre medicale pe care nu le-am văzut niciodată, personal medical cu care nu m-am intersectat în drumurile mele vreodată, simt nevoia să le mulțumesc tuturor nu doar pentru ceea ce au făcut în cazul meu – un ilustru necunoscut în acest oraș, așa cum suntem cei mai mulți – ci pentru toți cei care au trecut pragul spitalului atât cât am așteptat acolo.

Fiecare caz a beneficiat de același tratament și comportament din partea fiecărui angajat din incinta spitalului, fără excepție. Oameni simpli, unii dintre ei vizibil amărâți nu doar din cauza problemelor medicale pe care le aveau. Vreau să le mulțumesc pentru că ei văd opt, zece sau douăsprezece ore pe zi, șapte zile din șapte, suferința în carne și oase. Este tot ceea ce văd, imagine după imagine, pentru că niciun om nu intră zâmbind pe ușa de la urgențe. 

Oameni în vârstă care se mișcau greu, unii gemeau, unii tremurau, alții plângeau, singuri sau însoțiți, oameni care nu auzeau ce li se spune, nu înțelegeau ce trebuie să facă sau au uitat pur și simplu încotro e stânga ori dreapta. Pentru toți, personalul de la primiri urgențe, urmat de cel medical de specialitate, a avut un cuvânt bun, o mângâiere chiar, în cazurile în care oamenii mai vărsau și o lacrimă, informații spuse concis, rar, pe înțelesul lor.

Nimeni nu ridica tonul, nimeni nu se manifesta zgomotos, nimeni nu se enerva, iar totul a decurs uimitor de normal în intervalul de peste două ore cât am urmărit, de pe un scaun, la fel ca toți ceilalți, ce fac medicii, asistentele sau celelalte categorii de personal într-o seară oarecare la Urgențele zălăuane. Am aflat, și noi și voi, că UPU va fi, în următoarea perioadă, modernizată, un lucru care m-a bucurat deși, repet, ceea ce am văzut mie nu mi s-a părut deloc lipsit de “modernism”, din contră. Sunt lucruri care ne bucură, pentru că sunt despre sănătate, bunul nostru cel mai de preț, într-o societate tot mai bolnavă.

Având termen de comparație cu multe alte spitale din țară, pot să spun că la noi este mai mult decât bine. Și cred, în continuare, că nu ecranele acelea, curățenia, aparatele și alte lucruri fac o unitate de primiri urgențe bună sau mai puțin bună, ci oamenii de acolo. Omul care sfințește locul sau nu. Locul de muncă, locul pacientului, locul de acasă, locurile din inimă. Pentru femeia de serviciu, agentul de securitate, fata de la recepție și până la medicii de gardă, chirurgii, radiologii, ortopezii, oncologii, profesorii din spital, pentru toți, aceste locuri, mai ales cele din inimă, sunt multe și mereu încăpătoare.

Da, aceasta este o stare de normalitate și nimic din ceea ce am scris nu trebuie să pară senzațional, însă pe noi, astăzi, cum spuneam, normalitatea ne uimește. Tocmai pentru că ea a ajuns precum aurul, adânc ascuns în mină, greu de găsit, greu de scos la suprafață și mai ales greu de împărțit, astfel încât să ajungă, măcar un grăunte, tuturor celor care ajung într-un astfel de loc nu doar cu trupurile, ci și cu sufletele în suferință.

Alte articole

19 Thoughts to “Uimitoarea normalitate”

  1. Anonim

    Minunat articol. Am doar cuvinte de lauda pentru medicii din Zalau.

  2. Anonim

    Ca in orice spital, sunt si lucruri bune, dar si mai putin bune. Sa nu uitam ca si medicii sunt oameni, sunt supusi greselii, se imbolnavesc si ei au si eu problemele lor nestiute de altii. Dincolo de ce a fost sau poate fi mai putin bun, e bine ca vedem lucruri bune care exista la noi, mai mult decat la altii. Multumim!

  3. Anonim

    În țări dezvoltate ar părea fără sens un asemenea articol.

    1. Livia

      Tocmai pentru ca la noi ANORMALUL e la ordinea zilei, acest articol are deplin sens aici.

  4. Anonim

    O exagerare ridicolă.

    1. Anonim

      Muncesti undeva? Pune-te, macar o secunda, in pielea unui medic de la urgente. Pe urma gandeste te, tot o secunda (ca daca te gandesti mai mult intri in depresie) ca oamenii astia fac zeci de ani acest lucru. Pe urma uita te in oglinda si vezi cu adevarat ceea ce e ridicol. Astea sunt bolile societatii noastre, ignoranta, ingratitudinea, nemultumirea. Iar cu oameni ca tine, niciodata nimic nu e prea bun sau indeajuns. Dumnezeu sa iti ajute.

  5. Cristian

    Cert este ca de multe ori noi suntem coplesiti de problemele noastre si nu reusim un ,, multumesc” sa.i spunem medicului de pe ambulanta sau celui de la urgente.
    Din cand in cand un ,, multumesc” putem spune celor care sunt salvatori cu adevarat.
    Acesta este mes articolului pe care.l pot vedea si cei care sunt porniti sa vada numai aspecte negative in orice ii inconjoara.

  6. V.G.

    Chiar ma mir! am fost de 2 ori la UPU, cu fratele meu si o data cu mama care avea tensiune mare, a lasat-o ambulanta acolo, asistenta era nervoasa ca nu putea vorbi cu mama, din cauza tensiunii i se inclestase gura, nu mai stia cine este medicul ei de familie….am stat pe holuri, mama in carucior, cam 5 ore pina a primit-o un medic de familie care era de garda la Urgente. Daca s-a schimbat asa de mult , acum 2019 , bravo! Macar sa-i tina!

  7. Anonim

    Bun venit in Ardeal!

  8. Anonim

    Felicitări tuturor celor de la Upu Zalau. Indiferent de experientele fiecăruia dintre noi în aceasta zona, bune sau rele, trebuie sa recunoastem ca pentru noi cei din afara, ei sunt eroi. Chiar și pentru doar o secunda.. acea secunda cand intri cu speranta ca totul va fi bine și îți pui viata în mâinile lor! Și în aceasta categorie intra și cei ce la smurd, pompieri, jandarmi, politie etc. multi alții văzuti sau neștiute, acești “iluștri anonimi” care stau în slujba oamenilor și a tarii. Ca sa fie liniște pe Pământ și în gând!

    1. Me

      Și încă o data felicitări pentru articol! Doamne ajuta sa redevenim buni și umani unii cu alții.

  9. Anonim

    Felicitari Dle Negoita ! profesionist de exceptie . Dar cam singular prin presa salajeana . Nu periu pe nimeni ,nu imi sta in caracter, dar citesc cu interes articolele semnate de Dl Negoita , fara party-priuri. . Trebuie sa consemnam si lucrurile pozitive , cat mai mult . Bravo !!!

  10. Anonim

    Eu sunt din Zalau si saptamana trecuta am asteptat 7 ore la UPU , cam un drum pana la Bucuresti!!!!!

  11. CT

    Prioritatile chiar si in cazul urgentelor sunt clasificate in patru culori. Daca dupa evaluare primesti albastru, poti astepta si 2 pana la 3 ore. Nu astepti pt ca ei stau degeaba acolo ci pt ca sunt altii mai grav bolnavi inaintea ta. Si tu poti fi la un moment dar in locul lor. Toate lucrurile acestea subt afisate mare la intrarea in upu si este explicat schematic lesne de inteles. In rest putem arunca cu rautati la nesfarsit. Sa le multumim acestor oameni ca raman la Zalau sa ne ingrijeasca. Ei au datoria sa ne trateze, insa nu vor avea niciodata OBLIGATIA sa ramana aici, intr un oras tot mai batran si bolnav. Atentie!

  12. ALEGATOR inselat !

    De laudat acest articol ,in care se mai scot in evidenta si lucrurile pozitive ce se intampla prin Zalau. Spitalul arata excelent -farmacie farmacie nu alta – iar oamenii de acolo cu bune si mai putin bune incearca din rasputeri sa amelioreze problemele de sanatate a pacientilor . Desigur ca oriunde mai sunt si …”uscaturi” izolate, dar peransamblu exista multa bunavointa. Felicitari autorului , acestui articol, dl Negoita , unul din f putini ziaristi din urbe , adevarati si deontologi,fara sa se ascunda la umbra degetelor , precum multi altii . Va citim cu interes , de multe ori doar articolele semnate de D-voastra. Sa NU cadeti prada …politicului precum cei de la prefectura ( OLARU si altii….). Coloana vertebrala dreapta va caracterizeaza in acest moment, asa sunteti perceput, speram sa ramaneti mereu astfel !

  13. Gicu lui nea \Nicu

    Domnule Negoita dumneata ai jucat inmtr-un film SF dupa cum se vede,pe post de capitanu’ DATA din Salaj Trek…..
    Duminica care a trecut am avut nefericita nesansa sa am oarece treaba la UPU Salaj pe care dumneata il ridici in slavi mai ceva ca pe vremea omagiatului..
    Ei bine,pot sa-ti spun ca profan intr-ale medicinii ca daca profesionalism se cheama tinerea unui bolnav cu 3 AVC la activ,la 92 de ani si care se sufoca,avand lipsa de aer,stand de la ora 10 pana la 12 la triere si mai apoi de la 12 pana la 14 pana sa fie introdus la consult,mi se pare ca in cazul asta dumneata vei fi fost nu intr-un Stat paralel ci chiar intr-un univers paralel. Intr-adevar dotarile UPU Salaj are dotari de invidiat,dar personal mai ales la triaj,deemn de impiegatii garilor din bancuri,recte grasa tzafnoasa de Duminica…In schimb Clujul are dotari si spatii jalnice,dar medici exceptionali! Din doua jumatati s-ar putea face un intreg aproape perfect ca ala din odele tale!

  14. Angela

    10.45… esti pe alta lume omule si nu pricepi ceea ce ti au explicat alti zece in comentariile lor. Rautatea si ura iti scot in cale situatiile astea,ai inteles? Patru categorii de urgebte au cate 12 – 15 pacienti in oermabenta iar cazul dumitale a asteptat pt ca asa au decis medicii. Ca altii, mai grav bolnavi, sa fie luati inaintea dumneaei. Intelegi? In rest…uraciosii vor urî mereu tot ce le iese in cale. Eu le multumesc medicilor nostri si ii rog sa nu be paraseasca niciodata. Cat despre acest articol, felicitari din tot sufletul. Toata admiratia pentru faptul ca pe langa atatea lucruri rele si urate pe care le traim si despre care scrieti, iata ca citim si aceste randuri minunate.

  15. Anonim

    Ce randuri frumoase, scrise din suflet. Avem medici dedicati, sa i tina Dumnezeu sanatosi, si pe ei si pe noi, sa le trecem cat mai rar pragul. Multumim Magazin salajean pentru astfel de articole

Leave a Comment