Trezește-te, române!

Evoluția în dinamică a celei mai mari nenorociri globale din ultimele decenii, așa cum este cea care s-a abătut asupra lumii în acest an este departe de a fi una care să ne fi permis să rămânem în amorțeala în care eram până acum câteva ore, ori sub imperiul ineficient al unor “recomandări”. Evoluția la noi este îngrijorătoare, iar autoritățile consideră că deocamdată Ordonanțele militare pot legifera mai multe “recomandări”, mai puține restricții clare, demonstrând că nu se învață nici în al doisprezecelea ceas din greșelile și lentoarea altora. Nu sunt în măsură să dau sfaturi celor responsabili și celor care emit ordonanțe militare în vremuri deosebit de grele, însă nu pot să nu constat, cu stupoare chiar, că aceste măsuri s-au dovedit a fi departe de a ne determina pe noi, cetățenii, să conștientizăm gravitatea acestui virus și să luăm cât nu este prea târziu măsurile necesare și nu doar să le mimăm. Suntem unici în lume prin atitudinea de o iresponsabilitate criminală a unor oameni, unii dintre ei formatori de opinie, oameni care adună în jurul lor mulțimile, prin acțiunile de care dau dovadă, de o iresponsabilitate care te lasă efectiv mut de uimire. 

Am văzut, zilele trecute cum enoriașii din parohiile Moldovei erau împărtășiți cu aceeași linguriță, de către preot. Un lucru incalificabil, aducător de boli, multe cauzatoare de moarte chiar în condiții de normalitate; nu mai discutăm ce reprezintă acest gest iresponsabil pe timp de pandemie. Cum să bagi aceeași linguriță în gurile a sute de oameni, în majoritate vârstnici? Ce poate fi în mintea ta, ca preot sau ce-oi fi, când comiți o asemenea faptă abominabilă pe timp de pandemie cu un virus de o contagiozitate feroce și care atacă cu precădere segmentul vârstnicilor, secerând mii de vieți în fiecare zi? Cum să faci asta sau cum te numești dacă faci asta? Am privit aceste imagini și mi-am frecat ochii pentru că nu mi-a venit să cred că aceste lucruri se întâmplă acum, în aceste situații deosebite în care ne pregătim să intrăm și noi, deși autoritățile ne bat pe umăr și ne liniștesc de mama focului.

Am mai văzut, tot în acest sector al lăcașurilor de cult, de departe unul de noaptea minții în această perioadă prin unele locuri, cum au fost adunați mulți  bătrâni dintr-un județ din Moldova și așezați unul lângă celălalt la o masă cu o pomană pentru Sâmbăta morților. Unul în altul – vorbeau, tușeau, strănutau, unul “în gura” celuilalt, chemați și organizați tot de o parohie, prin anunțuri de genul “vă așteptăm în număr cât mai mare!”. De cei care ieșeau ca hoardele la grătare și picnicuri, pe vreme de nenorocire: i-ați văzut, catalogați-i cum doriți, că eu nu mai știu ce să mai spun. Bun, avem un popor în mare parte inconștient, surd și orb la ceea ce se întâmplă la alții, scenarii de filme de groază care au toate șansele să se întâmple și la noi, dar ce facem pentru a schimba asta? Vedem bine evoluția cazurilor din ultimele zile, la noi, una îngrijorătoare. Nu vreau să mă gândesc cum va fi sâmbătă, nu vreau să mă gândesc la câți pacienți netestați avem, chiar și aici la noi, pentru că teste sunt tot mai puține ori inexistente în multe locuri. Nu vreau să mă gândesc la ceea ce însuși doctorul Arafat a spus, aceea că da, avem mai multe cazuri decât cele anunțate în urma testărilor. Vedem bine că până și autoritățile ne spun să fim pregătiți psihologic pentru – citez tot din doctorul Arafat – “situații ce nu vor putea fi controlate sută la sută”.

 Ce ne așteaptă, în condițiile în care, la începutul acestei săptămâni la Zalău, de exemplu, circulația era mai ceva ca într-o zi normală, cozi de mașini la stopuri iar autobuzele, trotuarele dar și magazinele erau pline de oameni în vârstă, “ținta-piept” numărul 1 a acestui virus nenorocit? Degeaba domnul fost jurnalist Rareș Bogdan ne face idioți și inconștienți prin postările domniei sale pe Facebook, efectul este zero. Da, mulți dintre noi așa suntem, în aceste condiții. Dar au vreun efect aceste concluzii? Mai bine ar sugera și ar trage un semnal de alarmă către colegii săi, cei care pot face ca acești oameni idioți și inconștienți, așa cum îi numește, să fie obligați în secunda imediat următoare, constrânși, forțați literalmente să ia măsuri le care ne mai pot scăpa, atât cât ne mai pot scăpa în faza în care suntem, de “Apocalipsa după Covid-19”. Ordonanțele militare, cu atât mai mult la noi, ar fi trebuit să conțină de la cap la coadă interdicții.

Omul trebuie să priceapă că face pușcărie sau plătește o amendă cât 20 de salarii dacă nu respectă ceea ce se ordonă, pentru că, asta e, ne convine sau nu, doar ordinele ne mai pot feri în această fază de o tragedie națională. Suntem într-o fază pe care, din păcate autoritățile nu o anunță și știm cu toții bine că, având în vedere trendul ascendent îngrijorător al numărului de cazuri, într-o situație grea către gravă.  Imaginați-vă ce presiune, care va duce inevitabil la un colaps al sistemului medical, ar putea însemna o creștere, începând de săptămâna viitoare, a cazurilor cu câteva sute pe zi. Faptul că avem un sistem medical plăpând, medici insuficienți, personal medical puțin nu mai reprezintă pentru nimeni un secret. Mai nou, medicii se infectează pe capete, așa cum s-a întâmplat la Suceava, județ care are acum cel mai mare spital închis și zeci de medici bolnavi. Acest lucru se poate întâmpla în orice secundă, oriunde la noi. Iar dacă ni se îmbolnăvesc medicii, noi cei care acum ne întoarcem fața către ei după ce mult timp i-am criticat și înjurat, suntem cu adevărat prada pe tavă a acestui virus nenorocit și nu doar. Pentru că nu trebuie să uităm faptul că în spitale nu sunt sau nu sunt locuri doar pentru bolnavii de coronavirus. Avem mulți bolnavi care suferă de boli grave, care trebuie tratați, operați, avem urgențele care curg zi și noapte, avem accidente, afecțiuni cardiace grave, atacuri cerebrale, avem dializați avem oameni în suferință, cazuri ortopedice grave, copii care se chinuie alături de părinți, pe paturile spitalelor, toți au nevoie de un medic, un asistent, o bucătăreasă care să prepare hrana, un brancardier a cărui muncă este, de asemenea, deosebit de importantă, avem nevoie de fetele care fac curățenie zilnic în spitale printre mii de bolnavi, de cele care spală non-stop așternuturile din saloane. De toți acești oameni, fiecare important și de admirat, mai ales acum, pentru munca pe care o face NU doar pentru un bolnav de coronavirus, iar dacă unul dintre ei cade victimă acestui virus nenorocit, pică toți de pe secții, precum piesele unui domino…

Numărul cazurilor crește, nu vreau să acuz pe cineva de evitarea comunicării datelor reale privind cazurile însă am voie să fiu circumspect în privința exactității cifrelor, luând în considerare chiar și un singur fapt, acela că numărul testărilor zilnice la noi este departe de a acoperi puhoiul de oameni care necesită testare. Este o logică la care are acces orice om. Dincolo de aceasta, nu avem, încă, echipament suficient pentru a-i proteja pe medici, deja ei se îmbolnăvesc pe capete, la Suceava, 30 de medici au luat virusul într-o fracțiune de secundă. Nu avem pneumomate suficiente iar achiziția lor în regim de urgență are o întârziere de livrare și punere în funcțiune de până la o lună. NU avem ventilatoare suficiente. Ajutorul, dacă va veni, va veni după 1 mai. Testăm, în realitate, aproximativ 500 de persoane zilnic iar rata de detecție a Covid-19 este mult prea mică. Asta înseamnă că triajul funcționează deficitar. Cifrele avansate de specialiști spun că doar 10 – 15 la sută dintre persoanele Covid+ sunt identificate prin testare. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș” București, dr. Emilian Imbri, a atras zilele trecute atenția că ne găsim deja în faza de transmitere comunitară. Aceasta înseamnă că luăm virusul de la persoane nedepistate care habar nu au că au intrat în legătură cu persoane bolnave și transmit în continuare, o fază gravă și a cărei evoluție nu mai poate fi oprită. Iar cei de pe la MAI contrazic specialistul și spun că încă nu suntem, “e ok”. Măcar puneți-vă, fraților, de acord, că noi ăștia care vom lua virusul în bot nu mai înțelegem nimic!

Nu sunt fatalist, nu vreau să induc panică, însă avem nevoie de mai multă fermitate din partea autorităților, dar și de mai mult respect, de conștiinciozitate și responsabilitate din partea noastră, pentru a face tot posibilul ca situațiile din Franța, Spania, Germania și îngenuncheata Italie, să nu ajungă și la noi. Are cineva cea mai mică garanție că noi nu suntem predispuși? Că pe noi ne ocolește? Că la noi nu va fi rău și va fi… bine? Priviți, astăzi, la Italia. Ne bucuram ieri că numărul cazurilor noi a scăzut puțin, că numărul morților a scăzut cu puțin peste 100 față de zilele precedente. Bucurie scurtă, pentru că astăzi Italia a înregistrat iar recorduri negre la numărul de infectări și numărul de morți – 743 de morți doar astăzi. Spania trăiește și ea un colaps al sistemului medical și o dramă fără margini în spitalele care deja par că intră și ele în moarte clinică. Italienii nu mai fac față și sunt nevoiți să nu mai poată acorda asistență medicală și o șansă la viață pacienților peste 60 de ani. Noi sperăm, ne rugăm, ne dorim mai mult decât orice să nu ajungem vreodată în acest punct.

Da, sperăm cu toții asta, dar pentru ca speranța să fie și justă, și eficientă, trebuie să înțelegem că doar paza bună trece primejdia rea. Oricum, nu mai e un secret pentru nimeni faptul că această nenorocire ne-a prins cu stocurile aproape goale, trăim din ceea ce avem de pe vremea altor amenințări atunci când, culmea, autoritățile erau întrebate de marii și înțelepții auditori ai statului, de ce fac stocuri de măști și combinezoane, “că la noi nu e nimic”. Fix în acest stadiu suntem și acum chiar dacă astăzi autoritățile au decis să strângă și mai mult robinetul iresponsabilității populației. Avem încă oameni care mint, cu prețul vieții semenilor lor, avem oameni care fug din carantină, oameni care nu realizează cât este de gravă situația și cât de mult rău fac ignorând măsurile impuse, dar și celelalte măsuri pe care fiecare dintre noi trebuie să le luăm. Degeaba ne tot rugăm la Dumnezeu atât timp cât noi nu facem mare lucru și nu realizăm că după ce ne rugăm, trebuie să și înfăptuim, cu mâinile curate, ceea ce așteptăm de la divinitate. Trebuie să ne trezim cât nu e prea târziu: autorități, cetățeni, oameni în vârstă: mai avem încă timp, puțin ce-i drept, iar acum e timpul să evităm, atât cât mai putem, să trăim ceea ce deja pe alții i-a îngenuncheat și i-a decimat. Am pierdut două luni, ianuarie și februarie, cu bătălii politice, orgolii, lupta pentru scaunele înalte. Pământul vibra deja sub cutremurul produs de acest virus, la noi, oamenii politici, conducătorii, marii noștri responsabili, erau interesați de alegeri anticipate, de alegerile locale, de lucruri care pur și simplu te făceau să crezi că oamenii ăștia nu mai raționează. Când a venit valul, cutremurul, s-au trezit și ei și au început să alerge, ei înșiși cuprinși de panica atent mascată, dar care într-un final a arătat ceea ce vedem cu toții astăzi. Am pierdut săptămâni importante în pregătirea bătăliei cu această pandemie. Doar Dumnezeu și o mobilizare exemplară a lor – mai marii acestui stat – și a noastră, a oamenilor simpli, o muncă asiduă, o organizare exemplară și canalizarea tuturor eforturilor, inclusiv politice, pentru a opri efectele devastatoare ale acestei pandemii ne vor putea salva. Da, sper și eu, alături de voi, că vom reuși.

Alte articole

5 Thoughts to “Trezește-te, române!”

  1. Me

    Excelent, ca întotdeauna! Da Doamne romanului mintea cea de pe urma!! Doamne ajuta! Succes dvs. și tuturor celor care ne informează în mod real, fără sa inducă panica! Așteptăm vesti bune! 😊

  2. Anonim

    La obiect.O corectie doar,D-le Negoita.Sau completare mai degraba.Nu ma mira atitudinea unui preot din Suceava.Spre regretul si pacatul meu sunt oarecum”moldoveanofob”.Dar faptul ca in Cluj,orasul stindard al stiintei si cunoasterii un popa TANAR face la fel,ma face sa cred ca scoala pe care o fac acesti oameni tinde sa-i indobitoceasca,in loc sa la deschida mintile spre cunoastere.In rest Dumnezeu sa ne aiba in paza!

  3. Anonim

    Gresit spus ca MAI nu arecunosct transmitrea comunitar.Tocmai din acesta cauza au dat ORDONANTA MILITATA

    1. Florin

      Buna ziua. Revedeti, va rog, conferinta de presa a ministrului de interne, cea de sambata. Acesta spune clar ca NU suntem in faza de transmitere comunitara. Multa sanatate!

  4. Anonim

    Ieri imi asumam cu regret moldoveanofobia.Priviti ce se intampla in spitalul din Suceava.Regret,dar oamenii astia sunt din alt film!!! Unul care n-are nimic de-a face cu sistemul de sanatate !

Leave a Comment