Ticăloșii din presă

Daniel Săuca

Nu poți fi ziarist dacă nu ești curios. Tot așa, nu poți fi ziarist dacă nu respecți normele deontologice ale profesiei. Mai zic unii că nu poți fi ziarist dacă nu ai cunoștințe minimale de gramatică. Și din domeniile pe care pretinzi că le abordezi. Despre această frumoasă meserie s-au scris multe rânduri, mai mult sau mai puțin teoretice. Nu țin acum să teoretizez și eu, poate cu un alt prilej. Sigur însă nu poți fi ziarist dacă ești ticălos. Sunt, vai, atâtea exemple, la noi și aiurea, de personaje de moralitate (cel puțin) îndoielnică, specimene ce și-au arogat, unii chiar cu „succes”, statutul de ziarist (publicist, comentator etc.). Au sfârșit, până la urmă, prost. Toți. Din perspectivă strict profesională. Dacă nu mă credeți, faceți, de pildă, o incursiune în istoria gazetăriei de după decembrie 1989. Au fost destui ticăloși în presă. Mai sunt, din păcate, și astăzi. Și în presa sălăjeană. Ticăloșii, interesant, nu prea scriu (probabil și pentru că nu prea le au cu cititul și cu scrisul, cu atât mai puțin cu editarea). Sau nu își semnează materialele. Aruncă cu flegme sau cu lături în oricine, dar, „evident”, sunt prea lași să își asume responsabilitatea publică pentru ceea ce comit. Ticăloșii din presă sigur nu urmăresc binele public, ci doar să arunce cu căcat în „victime” pe care își pun pata sau pentru care primesc „comenzi” (de te miri unde). Nu contează dacă mint, dacă eludează voit date, informații „pozitive”, pentru ei important e să-și „termine” țintele. Oricum. Cu orice metode. Ticăloșii din presă seamănă leit cu „postacii” de pe „forumuri”. Nu m-aș mira ca, nu în puține situații, să fie una și aceeași persoană. Gunoaie au fost și vor fi și în mass-media. Poate a venit momentul unei „deratizări” generale și pentru tipul ăsta de șobolani ai tranziției. Poate. Mai zic unii că și în presă, cum sunt patronii, așa sunt și angajații. Probabil. Vom trăi și vom vedea dacă lucrurile se vor adeveri, și din această perspectivă. Aproape închei aceste amare rânduri cu constatarea că ticăloșii, acest fel de ticăloși, cei ce pretind că fac jurnalistică, pe lângă insalabrul lor comportament etic, moral, se pretind și omniscienți, chiar dacă nu au citit la viața lor nici măcar un pliant. Cine știe, poate sunt bolnavi. Nu de boli ale trupului. În acest caz, ar exista circumstanțe, să le spunem, atenuante. Dar, dacă e așa, meseria noastră ar merita reglementată cum trebuie. Așa cum sunt aproape toate meseriile importante în așa-zisa democrație. Să auzim (și) de bine!

Alte articole

11 Thoughts to “Ticăloșii din presă”

  1. Anonim

    Cu dedicatie pentru Viorel Varga dupa articolul de ieri

  2. Anonim

    8:35 -concurenta din presa bat-o vina !

  3. Anonim

    Oare autorul articolului nu se incadreaza in aceeasi categorie? Ar trebui sa se uite in oglinda si sa-si aminteasca de perioada in care el insusi se “infoia in pene” si se credea cel mai mare jurnalist din istoria presei salajene. Este o vorba in popor: “Semeni vant, culegi furtuna”!

  4. Anonim

    Sauca, tu ai citit doar ce ai scris. Nu te poti numi un intelectual, scriitor, ziarist corect, care dai lectii cand tu slujesti partidul comunist si ii respecti codul in munca pe care o faci. Nu poti spune ca faci acte culturale, cand altii fac munca si tu dai numai bani din bugetul judetului, pe linia PSD, ca sa-ti apara numele institutiei pe proiect si sa treci in raportul de activitate cat de mult ai muncit. In rest, numai de bine!

  5. Vali

    Jenant din partea ziarului sa publice asa ceva!

  6. Anonim

    Săuca, păi şi tui eşti un câca-fâca, de ce nu ai curajul să faci nominalizări ?

  7. Cand te gandesti ca nenorocitul asta

    refuza sa il publice pe Dl. Prof. Goanta, un real om de cultura, nu o PSD (PSeuDo)-facatura culturala.

    1. Anonim

      Da, de foarte mare cultura 🙂 Cenzorul de cultura salajeana, comunist analfabet. Preten de palinca cu Varga. Bravo Sauca, da-i naibii de comunisti ca nu mai scapam de ei.

    2. Anonim

      Care domn ? poate tovaras !!!!

  8. Care presa?

    Uite ce scrie in ziardecluj.ro

    Presa locala din foarte multe municipii de judet, noroc ca nu toate, este sugrumata de saracie si de influente politice. Un primar penal isi insoara baiatul cu fiica unui prim-procuror in Salaj, face chef de nunta cu procurori care mai apoi se recuza la proces, si niciun ziar zalauan nu scrie despre asta, fiindca patronii lor sunt deja vanduti grupurilor de interese.

    1. Anonim

      Amu daca si ziardecluj ii ziar, astia din salaj is New York Times 🙂

Scrie un comentariu