Multe localităţi sălăjene se confruntă tot mai des cu consecinţele fenomenelor meteorologice extreme – furtuni, vijelii, ploi abundente și inundații, fenomene care în trecut se produceau izolat și pe arii restrânse. Situaţia oamenilor, oricum grea şi lovită constant de tot felul de lipsuri, s-a înrăutăţit în ultimii ani, devenind în multe zone gravă. Furia apelor a ajuns în gospodării, grădini şi beciuri, şcoli, terenuri agricole şi le-a dat oamenilor vieţile peste cap. Vântul a distrus gospodării, case, acoperișuri, bunuri. Este greu de înţeles pentru cei care nu au nicio grijă a zilei de mâine, şi nu mai specific acum care sunt aceştia pentru că îi ştiţi, cum grindina cât oul de găină, căzută peste cinci straturi de ceapă pot face o femeie să plângă şi să se gândească cum şi ce mai poate salva.
Pentru unii oameni, straturile de legume din grădină şi ţigla de pe casă reprezintă nu doar marile lor avuţii, ci și siguranța zilei de mâine. Mulţi primari din comunele sălăjene s-au mobilizat, atât cât au putut, şi au luat la bătut drumurile acoperite de apă, însă în final, cum a fost situația de după mezociclonul din septembrie, oamenii au rămas singuri în fața pagubelor. Nu are sens să vorbim despre ajutor venit din partea autorităților județene pentru că aceste ajutoare nu există, fie că vorbim de Consiliul Județean fie de Prefectură. Nu există pentru că, pe de o parte, nu există cadru legislativ concret care să fie folosit deîndată și dă fie și eficient, iar pe de altă parte, nici interes foarte mare din partea celor care au pixul și hârtia în mână, nu prea este.
Desigur, e un întreg lanţ al responsabilităţilor lăsate de izbelişte cât timp afară e senin şi greierii cântă pe mirişte. După ce că banii sunt oricum puţini, sunt cheltuiţi de multe ori iraţional, băgaţi în te miri ce investiţii inutile şi absurde ori după caz, rămân necheltuiți. Nu ar acuza nimeni Judeţul sau Prefectura de comportament despotic atunci când acestea ar constata că unii primari o iau pe arătură cu aruncatul banilor pe prostii, şi ar trimite, chiar şi sub formă de ordin, un alt plan de tocare a fondurilor.
Sistemele de canalizare – inexistente în multe comune sau sate sălăjene (evident, și pe multe străzi din Zalău), construirea de şanţuri din beton, decolmatarea canalelor, văilor, râurilor, grija pentru fondul forestier şi multe alte măsuri se pot lua din timp şi pe vreme bună, aşa cum orice gospodar îşi face iarna car şi vara sanie.
Oamenii satelor, în majoritate în vârstă, bolnavi şi cu puterile tot mai puţine, nu mai pot face mare lucru în aceste privinţe, nici măcar pe ei înşişi nu se mai pot ajuta. Iar atunci când vine câte o nenorocire din cer sau din pământ ei sunt primii care cad victime, așteptând ulterior un semn de la autorităţi. În unele locuri vin, în altele nu. Fiecare cătun, cu norocul lui. Poate că astfel de situaţii grele care vin fără vina directă a cuiva, ar trebui să pună autorităţile pe gânduri profunde, pe viitor. Poate că e necesar să schimbăm de la mentalităţi, mod de acţiune, destinaţie a banilor şi evaluare cu răspundere şi suflet a unor situaţii care mereu sunt uitate sau lăsate în grija bunului Dumnezeu.
Poate că galele sălăjene, indiferent de genul lor, oamenii cu dare de mână, firmele care vor să să prospere şi ajutând, îşi vor îndrepta gândul şi către aceşti oameni şi vor dori pe viitor să facă, pe timp cald şi liniştit, ceva pentru ca aceste situaţii să fie mai uşor de trecut şi de suportat pentru cei loviţi, oameni care în mod invariabil sunt şi săraci şi uitaţi de lume aproape mereu.
Poate că Biserica are şi de această dată ocazia să sprijine, să înţeleagă, să se aplece şi dincolo de cuvintele mari, către aceste situaţii, şi să iniţieze “cutii ale milei” sau să redirecționeze donațiile oamenilor către astfel de probleme.
Poate că cei care conduc județul vor reuși împreună cu structurile din subordine, să pună nu doar bani deoparte ci și idei și planuri viabile, concrete, gata d epus în aplicare, iar atunci când din nou natura va lovi – pentru că este doar o chestiune de timp – toată lumea să fie pregătită și înainte, cât mai ales după aceste urgii, pentru ca oamenii să simtă măcar atunci când sunt loviți atât de rău că nu rămân singuri în calea furtunii, dar mai ales urma ei.
