Daniel Săuca
La recenta conferinţă susţinută la Zalău, Emil Hurezeanu a vorbit şi despre un misterios, probabil, indicator al Fericirii Naţionale Brute (FNB). Un indicator mai „adevărat” decât PIB-ul (Produsul Intern Brut) pentru a semnifica ceea ce se întâmplă într-o ţară: de pildă, ar măsura starea de sănătate a locuitorilor, cultura, mediul, educaţia ori spiritualitatea oamenilor. În contextul „confucianizării” Chinei actuale şi a tipului de democraţie (democratizare) propus de această ţară, cea mai mare din lume. Indicatorul menţionat nu e chiar misterios. În Bhutan, de exemplu, FNB chiar este „implementat”. 96 la sută dintre bhutanezi ar fi fericiţi. Chiar dacă sunt săraci. De fapt, e de văzut dacă sărăcia are legătură cu fericirea. Sau dacă bogaţia are legătură cu fericirea. Nu m-aş mira ca în Coreea de Nord FNB să indice 100 la sută. În România nu putem vorbi de „fericire naţională brută”. Nu putem vorbi nici de România, dar asta e altă poveste. Nu putem vorbi despre un asemenea indicator, pentru că pur şi simplu nu interesează la modul real nicio instituţie. Trăim sub imperiul „infrastructurii”, al „fondurilor europene” şi a altor isterii legate indisolubil de politic, şi nu de viziuni sau strategii pe termen lung. „Cultura”, „spiritualitatea” şi alte „fineţuri” rămân pe altădată. Interesează pe cineva dacă cei 99 la sută din total populaţie de creştini români sunt fericiţi? Ce înseamnă oare fericirea din perspectivă creştină? Poate această „fericire creştină” să fie transmutată într-un sec, tehnic indicator statistic? Oare cu adevărat cei care se declară creştini sunt creştini? Interesează pe cineva – din perspectiva asta, a binelui public, sub forma „fericirii brute”, milioanele de procese din România? Este oare acesta un semn al „fericirii brute” a românilor? Interesează pe cineva că românii ar fi bolnavii Europei, cel puţin din perspectiva bolilor cronice? Interesează pe cineva câte cărţi se vând în România? Interesează pe cineva câte ziare în format print se vând în România? Destul de probabil, pe foarte mulţi români nu-i interesează decât iluzia fericirii, sub forma unui ciudat ghiveci social, individualisto-mafiot. Chiar aşa, oare ce înseamnă fericirea la români? O fi doar pentru „cei săraci cu duhul”?…
