Disperarea reactivează frăția penalilor

Acestă coaliție într-ale penibilului, PSD-ALDE dă semne că nu vrea să vadă, să audă, să priceapă ceva din ceea ce se întâmplă. Doar un naiv își închipuia că alegerile din 26 mai vor fi o lecție pentru ei, că palma primită de la români îi va determina ca de acum înainte să fie corecți, că vor respecta voința poporului. La cât tupeu și nesimțire au adunat deja în ei, cei de la PSD și ALDE nici măcar nu sunt în stare să mimeze normalitatea cerută de români. Drept dovadă, Senatul a respins solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu cu 38 de voturi „pentru”, 71 „împotrivă” şi o abţinere. Iată că, pentru unii politruci, respectul și bunul simț sunt doar niște chestiuni opționale, la care apelează doar în fața camerelor de luat vederi. Pentru ca, în spatele lor, fiecare să își arate adevărata față hidoasă.

Revin la acel moment în care Tăriceanu a fost salvat de complicii săi din Senat tocmai pentru a scoate în evidență faptul că, atunci când sunt încolțiți, indivizii ăștia sunt capabili să ia Justiția la palme, să sfideze milioane de români, oameni care în 26 mai au transmis clar prin votul lor că în ţara asta nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege.

Este încă o dovadă evidentă că, pentru această sleahtă, votul românilor, legea, bunul simț, nu există. De mai bine de doi ani şi jumătate, aceste hiene au un scop unic: să păstreze puterea şi toate privilegiile ce rezultă din ea. La doar câteva ore după șocul primit la ultimele alegeri, clica asta arată că n-a înţeles nimic. Cum n-a înțeles absolut nimic nici măcar din arestarea lui Liviu Dragnea. Unii ar fi tentați să creadă că indivizii ăștia nici nu s-au obosit să înțeleagă. Eu cred însă că doar au mimat. Practic, votul covârşitor majoritar împotriva ridicării imunităţii lui Tăriceanu arată un singur lucru: disperarea. Sentimentul acesta a reactivat, practic, frăţia penalilor.

Până la urmă, miza votului din Senat a fost păstrarea majorităţii în cele două camere. Un troc ordinar. Pentru că, în ochii celor de la PSD, înafară de susținerea pe care o mai primesc de la ALDE, Tăriceanu este un zero barat. Nimic mai mult. Hienele au făcut scut în jurul lui doar pentru a apăra ciolanul. Tăriceanu este un instrument de care social-democrații se folosesc astăzi, ca apoi, când nu mai e nimic de ros, să-l arunce la gunoi. Și, oricum, din punct de vedere politic, șeful Senatului este deja un personaj tras pe linie moartă. La fel și partidul pe care l-a făcut praf și pulbere înhăitându-se cu infractorul Dragnea. Și-apoi, la fel ca personajul amintit, mai devreme sau mai târziu, Tăriceanu va trebui să dea cu subsemnatul în fața acuzaţiilor ce i se aduc, şi anume că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală. N-ar fi primul și nici ultimul politician căruia i se înfundă. Vă mai amintiți de Udrea, Năstase, Voicu, Mazăre, Șova, Voiculescu, Dragnea ș.a.m.d.? Ei bine, mai devreme sau mai târziu, oricât s-ar spăla ei cu mir pe cap, nu vor scăpa! Cel puțin, asta îmi place să cred…

Alte articole

2 Thoughts to “Disperarea reactivează frăția penalilor”

  1. Anonim

    Naivii cred că acum, dacă au scăpat de Dragnea, alde Ponta, Dăncilă, Tudose și alții devin frecventabili.
    Întrebarea este despre un popor care de aproape 30 de ani alege hoții, incompetenții, vînturătorii de vorbe goale – ce măduvă are acel popor?

  2. Anonim

    Nu fi necajit VADANE ca vine la conducere un adevarat patriot D-l ORBAN care impreuna cu BODE , Barna, CIOLOS o sa scoata tara din mocirla ………..,atunci sa te vad ce mai critici ?

Leave a Comment