Peste 140 de joburi în mediul privat

Persoanele cu minimum zece clase şi studii medii rămân în continuare cele mai căutate de angajatorii din mediul privat. În perioada 31 iulie – 7 august, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM)  Sălaj sunt disponibile 143 de joburi în mai multe domenii de activitate: producţie şi prestări servicii, industria lemnului, turism şi industria alimentară, industria confecţiilor şi comerţ. Angajatorii caută: strungari universali, electricieni întreţinere şi reparaţii, muncitori necalificaţi, îngrijitori clădiri, tractorist, operator calculator, zidari, zugravi, mecanic utilaj, tâmplari universali, confecţioneri tâmplărie aluminiu şi mase plastice, croitori, tapiţeri, ajutor bucătar, cofetar, barman, ospătar, agent trism, manipulant mărfuri, mecanici, vânzători, operator imagine, cameraman, montor emisie, specialist comunicare şi realţii publice, jurnalist, specialist marketing, designer grafică, reporter, casier, lucrător gestionar şi lucrător comercial. De asemenea, pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile cinci  oferte: inginer electronist – un loc, şef coloană – un loc, director tehnic – un loc şi inginer construcţii – două locuri. Oferta de muncă este valabilă în municipiul Zalău şi Hurez. Pentru mai multe detalii persaonele interesate se pot adresa la sediul AJOFM Sălaj.

Alte articole

Leave a Comment