Jumătate dintre şomerii sălăjeni au cel mult studii primare

Veşti bune pentru piaţa muncii: rata şomajului la nivelul judeţului a scăzut, la finele lunii aprilie, cu 0,23 la sută faţă de martie şi cu aproape 0,6 la sută faţă de acum un an, ajungând la 4,51 puncte procentuale, potrivit celor mai recente date ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj.
Sursa citată mai arată că în evidenţele Agenţiei erau înregistate 4.650 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, 83 la sută dintre ele fiind şomeri neindemnizaţi.

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, oficialii AJOFM Sălaj susţin că 2.254 persoane au absolvit școala primară sau sunt fără studii, 1.267 au absolvit învâțământul gimnazial, 486, învățământul profesional și școala de arte și meserii, 500 sunt absolvenți de studii liceale şi postliceale, iar 143 persoane au studii universitare.

Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, cei mai mulţi şomeri – 1.394 la număr, au peste 50 de ani, 1.261 au între 40 şi 49 de ani, 1.016 sunt din categoria 30-39 ani, 598 nu au împlinit 25 de ani, iar 381 şomeri au vârste cuprinse între 25 şi 30 ani. În funcţie de mediul de provenienţă, 83 la sută dintre sălăjenii fără serviciu au domiciliul în mediul rural.
În cursul lunii aprilie au intrat în evidenţa instituţiei 1.335 persoane, din care 480 sunt femei, 122 fiind şomeri indemnizaţi şi 1.213 persoane înregistrate ca şomeri neindemnizaţi.
În perioada supusă analizei au ieşit din evidenţe 1.577 şomeri, din care 525 femei, astfel: prin încadrare în muncă 201 persoane; ca urmare a expirării perioadei de indemnizaţie, 39 persoane; ca urmare a suspendării, a încetării indemnizaţiei de şomaj din diferite motive, 28, şi pentru că nu au solicitat menţinerea cererii de loc de muncă, 1.309 persoane.

Leave a Comment