Amenzi mai aspre pentru angajatorii care nu plătesc munca suplimentară

Angajatorii care nu respectă programul referitor la muncă suplimentară riscă amenzi cuprinse de la 1.500 de lei la 3.000 de lei pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară. Potrivit  reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, în cursul acestei luni a fost publicată Legea 85/2020 prin care se modifică Codul Muncii, referitor la munca suplimentară. Noua reglementare a intrat în vigoare la data de 21 iunie 2020, iar modificarea se referă la faptul că sancţiunea contravenţională va fi aplicată angajatorului pentru fiecare angajat identificat în situaţia depășirii numărul de ore suplimentare prevăzut de lege. ”Astfel, nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară se sancţionează cu amendă de la 1.500 de lei la 3.000 de lei pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară. În situația anterioară, amenda era aplicată angajatorului, indiferent de numărul angajaților care lucrau peste program mai mult decât permitea legea”, a precizat Luminița Nemeș – inspector șef la ITM Sălaj. Conform sursei citate, Codul Muncii prevede că munca prestată în afara duratei normale a timpului normal de muncă de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână este considerată muncă suplimentară şi nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau pentru a înlătura consecinţele unui accident. Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

Leave a Comment