Consilierii locali se împotrivesc deciziei ANI cu privire la eliberarea din funcţie a viceprimarului Fazakas Nicolae

Consilierii locali sunt împotriva deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) cu privire la  demiterea viceprimarului municipiului Zalău Fazkas Nicolae. În cadrul şedinţei de Consiliul Local (CL) de joi -29 august aceştia au supus la vot decizia Agenţiei de Integritate: 17  voturi au fost pentru menţinerea în funcţie a lui Fazakas şi unul nul.

Reamintim faptul că printr-o adresă, 22368/G/II din 19 iulie 2019, ANI a atras atenţia Consiliului Local Zalău că nu a aplicat corect sancţiunea corespunzătoare viceprimarului  Fazakas Nicolae în cazul unui dosar de incompatibilitate. Concret în perioada 23 iulie 2012  – 26 august 2013, acesta a deţinut simultan, atât funcţia de viceprimar al municipiului Zalău, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Zalău în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) în cadrul SC Transurbis SA, Zalău, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003. De menționat este faptul că această funcție nu a fost remunerată. După constatarea stării de incompatibilitate, viceprimarul Fazakas a contestat raportul ANI la Tribunalul Judeţean Sălaj, însă această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj. În cele din urmă, soluţia a rămas definitivă, anul acesta, după un dosar judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție şi au fost dispuse măsuri (Decizia 775 din 19 februarie 2019). Concret, potrivit deciziei instanţei, viceprimarul  trebuia sancţionat. Sancțiunea a fost cuprinsă într-un proiect de hotărâre ”privind punerea în aplicare a sancțiunilor corespunzătoare, ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare al ANI nr. 12027/G/II/20.03.2014 cu privire la încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către dl. viceprimar Fazakas Nicola”, aprobat de consilierii locali într-o şedinţă CL din cursul lunii iunie.  Astfel, în CL s-a aplicat o sancţiune constând în diminuarea salariului cu cinci la sută timp de două luni. Imediat după aplicare, reprezentanţii ANI au fost informaţi, potrivit legii, despre acest aspect şi în acelaşi timp şi Instituţia Prefectului Sălaj , care a certificat legalitatea sancţiunii aplicate. La scurt timp, în iulie, Inspecţia de Integritate a trimis Consiliului Local o adresă prin care  solicită în mod expres eliberarea din funcţie a domnului Fazakas Nicolae, invocând raportarea sacţiunii la dispoziţiile articolului 25, alineat 2 din Legea176-2010 indicând Decizia Curţii Constituţionale  nr.418 din 3 iulie 2014 în interpretarea căreia se arată că: ”unei persoane constatate a fi în stare de incompatibilitate îi este interzis să mai ocupe nu doar funcţia care a generat starea de incompatibilitate – viceprimar, ci şi orice altă funcţie eligibilă, inclusiv cea de consilier local”.  De asemenea, ANI a avertizat, că în situaţia în care nu vor fi duse la îndeplinire procedurile, respectiv destituirea viceprimarului,  va dispune sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate şi va sesiza organele de cercetare penală. Mai exact consilierii locali vor fi traşi la răspundere.  Astfel, în cadrul şedinţei de CL de joi – 29 august, consilierii, în pofida deciziei ANI, şi-au menţinut decizia cu privire la sancţiunea aplicată, începând din luna iunie, viceprimarului Fazakas. Decizia ANI, cu privire la eliberarea din funcţie a viceprimarului Fazakas a primit 17 voturi împotrivă şi unul nul.

Alte articole

13 Thoughts to “Consilierii locali se împotrivesc deciziei ANI cu privire la eliberarea din funcţie a viceprimarului Fazakas Nicolae”

  1. Anonim

    continua blaturile PSD-PNL din Consiliul Local, dreptate pana la capat, vorba sloganului USL

  2. Anonim

    Hai sa lasam blaturile si sa constatam ca viceprimarul nu a adus nici un ban prejudiciu statului .Decat sa se fi ocupat Psdragnea doar de problema legilor care au favorizat penalii si infractorii mai bine “remediau”” aceste inadvertente in legislatie .Pai mi se pare firec ca un viceprimar ales din randul consilierilor sau un consilier local sa faca parte dintr-un Aga a unei institutii aflate -ATENTIE-in subordinea Cosnsililiu Local mai ales ca nu e retribuita aceasta functie.

    1. Anonim

      Trebuia sa ramana acolo daca ati vrut loc in aga nu sa meraga vice

  3. Anonim

    Consiliului…

    1. Anonim

      Gainariile ANI cu prejudiciu de O,O lei.De securistul Marc nu se atinge nimeni ? care ia pensie speciala babana + salar de presedinde de consiliu judetean cu toate sporurile aferente ???

  4. Anonim

    Si liberalii au votat pt a ramane? Sunt toti o apa si un pamant

  5. Anonim

    No lasa ca a veni USR+ si a face o noua “ordine”” ,anume un USL mai mare =PSD+USR+ si alti sateliti mai mici .ANI+PSD -legile aiurea date – = stoparea dezvoltarii comunitatilor locale .13 53 are dreptate .

  6. Anonim

    Nu inteleg cu ce au gresit?Eventual juristii din primarie ar trebui sanctionati

    1. Anonim

      Nu renunti usor la cascaval , no acu plateste frate ungurean

  7. Anonim

    ANI a pierdut toate procesele.Asta chiar nu e un subiect de scandal

    1. Anonim

      Legea e lege pentru toti indiferent ca este din udmr ,psd sau pnl (justitiarul)

  8. Anonim

    Nu renunti usor la cascaval , no acu plateste frate ungurean

  9. Anonim

    De data asta ii arde ANI. Unde ii lege nu ii tocmeala!

Leave a Comment