Angajări cu nemiluita în sistemul public

Mai multe instituții publice din județ au scos la concurs, în această perioadă, diferite funcții adresate persoanelor cu studii superioare, dar și celor cu studii medii. În total sunt disponbile 28 de joburi care pot fi ocupate doar prin concurs.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj organizează concurs pentru ocuparea a 14 posturi – funcții contractuale. Este vorba despre: două posturi de educator, cu studii universitare cu diplomă de licență în Sălaj, în domeniul socio-uman la Complexul de Servicii Sociale nr. 1 Zalău  – Casă de tip familial Stârciu; un post de educator, cu studii medii cu diplomă de bacalaureat la Complexul de Servicii Sociale nr. 1 Zalău – Casa de tip familial Stârciu; două posturi de infirmier, cu studii medii cu diplomă de bacalaureat sau studii medii și curs de calificare de infirmier la Complexul de Servicii Sociale nr. 1 Zalău – Casa de tip familial Stârciu; un post de educator, cu studii medii cu diplomă de bacalaureat la Complexul de Servicii Sociale nr. 2 Zalău  – Casa de tip familial Hereclean; un post de educator, cu studii medii – diplomă de bacalaureat la Complexul de Servicii Sociale Șimleu Silvaniei; un post de muncitor calificat întreținere, cu studii medii cu diplomă de bacalaureat la Complexul de Servicii Sociale Șimleu Silvaniei; un post de șofer, cu studii generale și școala profesională sau studii medii și permis de conducere categoria B și C, la Complexul de Servicii Sociale Șimleu Silvaniei; un post de kinetoterapeut, cu studii universitare cu diplomă de licență în domeniul kinetoterapie sau fiziokinetoterapie la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap Boghiș; un post de infirmier, cu studii medii cu diplomă de bacalaureat la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap Boghiș; un post de infirmier, cu studii medii cu diploma de bacalaureat sau studii medii și curs de calificare de infirmier la Centrul de Asistență Medico Socială Ileanda; un post de instructor ergoterapie, cu studii medii cu diplomă de bacalaureat la Complexul de Servicii Sociale Bădăcin și un post de șef serviciu, cu studii universitare cu diplomă de licență în inginerie și vechime de minimum 5 ani în specialitatea studiilor la Serviciul administrativ, secretariat, aprovizionare, protocol, transport, PSI și protecția muncii. Concursul pentru posturile menționate va consta îndouă probe: 11 decembrie – proba scrisă și 13 decembrie – interviul. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției și următoarele documente: cererea de înscriere la concurs, copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, dar și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor, carnetul de muncă sau adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar, adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare și curriculum vitae. Informaţii suplimentare privind organizarea concursului se pot obţine la sediul  DGASPC Sălaj, strada Unirii nr. 20, Zalău – ”Compartimentul resurse umane” sau telefon: 0260/615.017.

Joburi vacante la: Spitalul Județean, Muzeul de Istorie și Unitatea Militară

Tot în această perioadă, în sistemul public, sunt disponibile mai multe locuri de muncă pentru care se organizează concurs. Astfel, la Spitalul Județean de Urgență Zalău sunt disponibile următoarele posturi: îngrijitor – un loc, infirmier – două locuri, asistenți medicali generaliști – șase locuri, consilier juridic – un loc și economist – un loc. De asemenea, Unitatea Militară 01483 Zalău organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de contabil debutant studii medii, iar Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău organizează concurs pentru un post tehnoredactor debutant și arheolog-ev mediu debutant. Relații cu privire la desfășurarea concursurilor precizate se pot obține de la sediile instituților angajatoare.

 

4 Thoughts to “Angajări cu nemiluita în sistemul public”

  1. Anonim

    Spînu Ovidiu Cristian va fi noul tehnoredactor al Muzeului, dupa un concurs aranjat!

  2. asa da

    Posturi cu dedicatie la Starciu !!!!Sa fii dedicat orbeste fata de PSD !

  3. Anonim

    Cand mai are timp si de muzeu daca este un fotograf asa ”apreciat” si ocupat ??????

  4. Anonim

    Mare e Gradina Domnului si multi multe locuri de munca inventate fara rost dar platite bine sunt pt cei care fug de munca .

Leave a Comment