La Centrul de Cultură s-a lansat volumul ”Monografia Liceului Pedagogic Gheorghe Şincai Zalău – 50 (1969-2019)” – ediţia a II-a

Sala ”Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă a găzduit vineri – 4 octombrie lansarea volumului ”Monografia Liceului Pedagogic <<Gheorghe Şincai>> Zalău – 50 (1969-2019)” – ediţia a II-a, coordonator Carmen Ardelean, Bántó Eszter, Iuliu Suciu şi Codin Ciurean. Volumul a apărut la Editura ”Caiete Silvane”, Colecţia ”Monografii” în 2019. ”Iniţiativa reeditării monografiei şcolii, cu necesarele revizuiri şi adăugiri, a aparţinut colectivului didactic actual al liceului care a considerat că, la ceas aniversar, se impune (şi) o retrospectivă (re)născută sub lumina tiparului. O jumătate de secol de existenţă a unei şcoli care a dat învăţământului românesc, mai cu seamă celui sălăjean, dascăli de excepţie, oameni în cel mai adevărat şi complet sens al cuvântului trebuia marcată în cel mai temeinic şi asumat mod: prin consemnarea, din viitor, a trecutului care, astfel, devine prezent generaţiilor care trebuie să cunoască pentru a putea respecta şi pentru a înţelege ce a însemnat şi ce dorim să însemne, multe decenii de acum înainte, spiritul «Şincai». Le mulţumim tuturor celor care au scris, timp de cinci decenii, istoria vie a liceului, celor care şi-au găsit răgazul şi dorinţa de a ne face martori la momentele importante ale şcolii sau ale vieţii de odinioară, ca elevi sau profesori şi, mai cu seamă, tuturor celor care au arătat lumii mari, spre care şi-au îndreptat paşii, că Liceul Pedagogic «Gheorghe Şincai» Zalău a fost şi a rămas o «şcoală adevărată care te învaţă să înveţi». La mulţi ani, draga noastră şcoală! La mulţi ani, Oamenilor care trăiesc în spirit <<Şincai>>!”, scrie în postfaţa volumului prof. dr. Carmen Ardelean – directorul Liceului Pedagogic ”Gheorghe Şincai” Zalău. De precizat este faptul că volumul a fost lansat  în cadrul unor manifestări desfăşurate cu prilejul aniversării a 50 de ani de existenţă a Liceul Pedagogic ”Gheorghe Şincai”  Zalău.

Alte articole

Leave a Comment