“I.D.E.I.”, la al XIII-lea număr

Repere din activitatea din 2017 a Bibliotecii Judeţene Sălaj pot fi regăsite în numărul XIII al revistei I.D.E.I. (Informare. Documentare. Educaţie. Implicare). Lucrarea a vazut recent lumina tiparului şi a fost editată cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj. În cel mai recent număr al publicaţiei, se fac referiri la calendarul activităţilor desfăşurate în cursul anului trecut, la parteneriatele educaţionale sau la proiectele cu finanţare.

De asemenea, cititorii vor găsi detalii despre parteneriatul pe care instituţia îl derulează de 15 ani cu Asociaţia “Prietenii Bibliotecii”, prin care sunt promovate programe de finanţare, au loc întâlniri între reprezentanţii ONG-urilor din ţară şi străinătate, se fac perfecţionări ale bibliotecarilor, sunt organite excursii documentare, spectacole sau seminarii.
I.D.E.I. cuprinde şi câteva articole ce abordează teme istorice, precum “România – 10 ani de Uniunea Europeană”, “Eroism la feminin – Ecaterina Teodoroiu” ori “Cebtenar Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – pe aici nu se trece”.

Alte articole

One Thought to ““I.D.E.I.”, la al XIII-lea număr”

  1. Anonim

    aplauze, va rog pentru lelea comunista sefa a bibliotecarilor

Leave a Comment