Fotografii realizate în Sălaj, expuse la Castelul din Ujgorod – Ucraina

Fotografiile realizate în județul Sălaj, în cadrul taberei ”Sălaj- Frumusețe, Tradiție, Poveste”  din cursul lunii mai, vor fi expuse în Castelul din Ujgorod – Ucraina în cadrul unei expoziții. Vernisajul va avea loc joi – 7 noiembrie, la ora 15. În cadrul expoziției, vor expune: Adela Rusu, Ovi D.Pop, Istvan Magdo, Gyula Both, Zsolt Bikfalvi, Mirel Matyas și Volodimir Norba. De precizat este faptul că, fotografia de pe afiș este realizată în localitatea Marin, comuna Crasna – județul Sălaj, în casa Patriciei Tomas.Tabăra de fotografie a fost organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Varadinum Foto Club Oradea Romania sub patronajul International Union of Photographers (IUP). Sălajul are un mare potențial turistic, obiectivele sale de interes variind și acoperind o largă paletă: biserici de lemn, monumente de patrimoniu, muzee, peisaje, rezervații naturale, tradiții, meșteșuguri și multe altele. Scopul taberei a fost promovarea județului Sălaj prin prezentarea zonelor etnografice, geografice și culturale, care au potențial în atragerea turiștilor.

Alte articole

Leave a Comment