Biciclist în stare foarte gravă în urma unui accident produs în Șimleu Silvaniei

Un grav accident de circulație a avut loc joi, în jurul orei 18.30, pe DN 1H, la kilometrul 51+200, în Șimleu-Silvaniei, eveniment rutier soldat cu rănirea foarte gravă a unui șimleuan. Conform datelor furnizate de IPJ Sălaj, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că un conducător auto în vârstă de 65 de ani, din Halmășd, în timp ce conducea autoturismul, s-a angajat în depășirea unui biciclist care circula în aceeași direcție de mers și fără a păstra o distanță laterală suficientă față de acesta l-a acroșat cu partea dreaptă a…

Mai mult...

Veste bună pentru șoferi în privința amenzilor

Chiar dacă amenzile aplicate de polițiștii rutieri pentru contravențiile la regimul circulației sunt mari, cel puțin acestea nu vor crește în 2018. Este o veste “caldă”, venită de la Guvern, hotărârea fiind luată în urmă cu puțin timp. Astfel, deși salariul minim pe economie va fi majorat începând din 1 ianuarie 2018, acest lucru nu îi mai afectează pe conducătorii auto sau ceilalți participanți la trafic. Executivul a decis, în şedinţa de miercuri, să stabilească o valoare fixă a punctului-amendă contravențională privind circulația pe drumurile publice. Astfel, pentru perioada 1…

Mai mult...

Volei Club Zalău 2015 joacă la Dej

După o pauză de mai bine de o lună, Volei Club Zalău 2015 revine la fileu. Echipa condusă de Gabriel Terheş va evolua sâmbătă pe terenul formaţiei de pe locul secund, CSS CNE LAPI Dej. Partida dintre cele două formaţii face parte din cadrul primei etape a returului, rundă în care au mai fost programate meciurile: CSU Braşov – Pro Volei Arad şi Ştiinţa Bacău – CSM Câmpia Turzii. Volei Club Zalău se află pe locul patru la finalul turului, cu 6 puncte acumulate. După etapa ce va avea loc…

Mai mult...

Volei Municipal începe returul la Baia Mare

Situată pe poziţia a patra în clasament, la cinci puncte de podium şi la opt de liderul Steaua Bucureşti, Volei Municipal Zalău îşi propune să aibă o evoluţie mai bună în partea a doua a sezonului regulat. Campioana ediţiei trecute va debuta în retur pe terenul formaţiei Ştiinţa Explorări Baia Mare, echipă clasată pe locul nouă în acest moment, cu patru victorii obţinute în prima parte a campionatului. „Sperăm să fie un început pozitiv pentru noi. Avem nevoie de trei puncte, dar nu va fi deloc uşor să le obţinem…

Mai mult...

Ziua Internaţională Anticorupție bate la ușă

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2003, Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit data de 9 decembrie drept Ziua Internaţională Anticorupţie, prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii. Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai…

Mai mult...

Gala Presei Sălajene, ediţia 2017

Ajunsă la a XI-a ediţie, Gala Presei Sălăjene va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18, în sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Evenimentul este organizat de către Asociația Jurnaliștilor din Sălaj, organizație afiliată la CNS Cartel Alfa și la Convenția Organizațiilor de Media, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj și Primăria Zalău. În cadrul manifestării, vor fi lansate „Anuarul Presei Sălăjene 2017”, apărut cu sprijinul CJ Sălaj şi editat de AJS, precum şi al optulea volum din seria „Descoperim Sălajul”, apărut…

Mai mult...

Ultima cursă din acest an pentru Paula Todoran

Atleta zălăuană, Paula Todoran, va lua startul duminică la ultima cursă din acest an. Sportiva legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău va participa la Campionatul European de Cros, ce va avea loc la Samorin, în Slovacia. La finalul lunii noiembrie, atleta zălăuană a devenit campioană balcanică cu echipa de cros a României, iar la ediţia de anul trecut a „Europenelor”, ce a avut loc în Italia, „tricolorele” au obţinut medalia de bronz. „Vrem să ne apărăm medalia de bronz obţinută anul trecut, în Italia. Nu va fi deloc uşor, deoarece,…

Mai mult...

Infracțiuni rutiere care vă trimit în fața instanței

Polțiștii sălăjeni au depistat, în acest an, 60 de șoferi care conduceau pe drumurile publice  autovehicule neînmatriculate sau neînregistrate. Alţi opt au fost surprinşi în trafic în timp ce conduceau autovehiculele cu număr fals de înmatriculare. O astfel de faptă a fost constatată miercuri, 6 decembrie,  de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău, pe Drumul Județean 108A, în localitatea Agrij. Un tânăr de 22 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe sectorul de drum menționat, deși autorizația provizorie de circulație era expirată…

Mai mult...

Tichetele de masă și cele de creșă rămân la valorile din prima parte a anului 2017

Potrivit legislației în vigoare, angajatorii pot oferi salariaților, ca beneficiu extra-salarial, tichete de masă. Recent au fost publicate în Monitorul Oficial două ordine ale Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS), care stabilesc menținerea valorilor tichetelor de masă, dar și a celor de creșă, la aceleași valori din prima parte a anului 2017. Potrivit Ordinului pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2017 și Ordinului privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul II…

Mai mult...

Pugilişti din zece judeţe vor urca în ring la a 44-a ediţie a „Cupei Meseşul”

Chiar dacă nu este o gală oficială, „Cupa Meseşul” este una dintre cele mai vechi competiţii din boxul românesc. Evenimentul ajuns în acest an la ediţia cu numărul 44 este organizat de Clubul Sportiv Municipal Zalău, în parteneriat cu Federaţia Română de Box, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj şi Primăria Zalău. CSM Zalău va fi reprezentat de aproximativ 20 de pugilişti antrenaţi de Ioan Dragoş, Ioan Popa şi Adrian Popuţea, iar pe lângă aceştia, la gală vor mai fi prezenţi sportivi de la CSM Baia Mare, CSS Baia…

Mai mult...

„O monografie sentimentală”, la Editura „Caiete Silvane”

La Editura „Caiete Silvane”, în colecţia „Monografii”, a apărut, recent, un nou volum, semnat de Crina Ana Terec-Cioban: „Familia Cioban din Jac: o monografie sentimentală”. Autoarea mărturiseşte că ideea acestei cărţi a apărut după moartea tatălui său şi din dorinţa de a păstra amintirea destinului familiei Cioban pe parcursul anilor 1912-2017. „Am avut cei mai buni părinți și bunici, dar din păcate, pe rând, au plecat la Cele Veșnice, lăsându-mi amintiri, credință, dragoste de semeni, tot ce e mai bun pe acest pământ pe care ne e dat să trăim…

Mai mult...

Locuri de muncă pentru 115 sălăjeni

Angajatorii din judeţ sunt, în această perioadă, în căutarea a 115 de persoane în vederea încadrării în muncă. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj, mai mult de jumătate dintre posturi sunt vacante în producţie şi prestări servicii, unde opt firme au anunţat că vor să angajeze 67 de persoane, sudor, strungar, mecanic, instalator, mecanic utilaj. Alte 34 de joburi sunt puse la bătaie în industria confecţiilor, 22 dintre ele fiind destinate muncitorilor necalificaţi, iar diferenţa, confecţionerilor, în timp ce în industria lemnului…

Mai mult...

Sute de locuri de muncă pentru sălăjeni, disponibile în Uniunea Europeană

Mai multe țări din Uniunea Europeană oferă, în această perioadă, sute de locuri de muncă pentru doritorii sălăjeni. Cele mai mult eposturi sunt în agricutură, la cules de zmeură și căpșuni, îngrijire bătrâni, mecanici, sudori sau forjori. În Belgia se caută un operator maşină de îndoit cu formă liberă (operator la maşini unelte semiautomate şi automate) – 1 post. Cerinţe: limba engleză şi disponibilitate pentru a urma cursuri de limba olandeză; Montator semnalizare de cale ferată (reglor montator) – 1 post. Cerinţe: limba engleză şi disponibilitate pentru a urma cursuri de limba…

Mai mult...

Un mort și doi răniți grav în accidentul de lângă Creaca

Un accident deosebit de grav a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 1, în apropiere de Creaca, eveniment rutier soldat cu decesul unui tânăr, rănirea gravă a unui alt bărbat precum și a unei minore. Cauzele acestui accident, așa cum a rezultat din primele  cercetări, au fost neatenția și neadaptarea vitezei la condițiile de trafic. Un bărbat de 37 de ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Județean 108A, între localitățile Jac și Creaca nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, astfel încât,…

Mai mult...