Dacă vrei să râzi, apasă aici!

Îmi pare rău pentru vecinii mei mai în vârstă care dau zăpada în faţa blocului, dar nu am energie să-i ajut, am plecat la sală. * * * La Râmnicu Sărat s-a închis un drum. Autorităţile locale se ocupă intens de această problemă, deja s-au luat măsuri pentru schimbarea cozii la lopată! * * * Că cică noi vasluienii stăm numai în bar, că nu bem apă niciodată… Da’ vouă nu v-a otrăvit Iancu de Hunedoara fântânile de-atâtea ori ca Ştefan ce Mare pe ale noastre… Mai vorbeaţi atunci? *…

Mai mult...

Încep înscrierile în clasa pregătitoare

  Înscrierile în clasa pregătitoare sau clasa I vor demara peste aproximativ două săptămâni, iar listele finale vor fi făcute publice în 11 aprilie, potrivit calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014-2015, publicat de Ministerul Educaţiei. Circumscripţiile şcolare şi numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ, vor fi afişate atât pe site-ul şcolilor cât şi pe cel al Inspectoratului Şcolar săptămâna viitoare, în 17 februarie. De asemenea, vor fi prezentate informaţii despre posibilitatea organizării procesului de învăţământ în cadrul unei grădiniţe aflate în structura şcolii…

Mai mult...

Angajații de la Pașapoarte, prinși cu mâța-n sac

Ultimul raport de activitate al Instituției Prefectului Sălaj scoate în evidență comportamentul nu tocmai exemplar al unor angajați ai Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple. Cu toate că nu au existat sancțiuni disciplinare, au fost numeroase atenţionări verbale adresate de către șeful serviciului, Ionuț Prodan, unor cadre care nu și-au respectat îndatoririle de serviciu. La capitolul eliberare pașapoarte, au fost muștruluiți șase agenți de poliție, doi subcomisari și un inspector. Un singur angajat, în afară de șeful serviciului, a rămas neatenționat. De asemenea, au ”fentat” programul de…

Mai mult...

Primăria Pericei a avut probleme cu plăcuțele bilingve

Instituția Prefectului Sălaj informează, prin raportul de activitate pe anul 2013, că Primăria Pericei a încălcat legea privind dreptul unei minorităţi de a folosi limba maternă în administrația publică locală. După ce prefectul a cerut intrarea în legalitate, pe frontispiciului clădirii în care funcţionează Consiliul Local al Comunei Pericei, au fost amplasate Stema României, precum şi tăbliţele indicatoare ale Consiliului Local al Comunei Pericei şi ale Primăriei Comunei Pericei atât în limba română, cât şi în limba maternă a minorităţii maghiare. Primarul Boncidai Csaba spune că ”plăcuțele în limba maghiară…

Mai mult...

Mafia numerelor galbene s-a infiltrat în Primăria Treznea

Curtea de Conturi și corpul de control al Prefecturii Sălaj au descoperit că funcționarii publici din cadrul Primăriei Treznea nu au respectat prevederile legale atunci când au înmatriculat și au acordat numere galbene pentru autoturismele unor persoane care nu au domiciliul în comuna Treznea sau pentru jeep-uri care au fost înmatriculate anterior și radiate la cererea proprietarilor. Este primul caz demascat de către autorități, deși aproape toate primăriile din Sălaj fac parte din această ”mafie a numerelor galbene” și au înmatriculat jeep-uri pentru ca proprietarii autovehiculelor să fenteze taxa de…

Mai mult...

Le-au spart Arcada

Volei Municipal Zalău a făcut uitată înfrângerea de pe teren propriu cu formația campioană, Tomis Constanța, impunându-se categoric miercuri, pe terenul nou-promovatei, Arcada Galați. Scorul final al partidei a fost 3 – 0 în favoarea echipei pregătite de Aurel Vlaicu și Bogdan Nicolae, după 25 – 16, 25 – 18 și 25 – 15. Prima parte a actului întâi a fost disputată. Zalăul a avut avantaj minim la prima întrerupere tehnică, dar Galațiul a egalat la opt. Gazdele au mai ținut puțin pasul cu formația zălăuană, care s-a desprins tot…

Mai mult...

Cum pot cumpăra/vinde un teren din extravilan în 2014 – PAS CU PAS

Terenurile agricole situate în extravilan pe o rază de 10 km de la graniţa României pot fi înstrăinate prin vânzare – cumpărare doar cu avizul Ministerului Apărării Naționale. Terenurile agricole situate în extravilan, pe care s-au stabilit zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul Ministerului Culturii. Terenurile agricole situate în extravilan care au stat la baza constituirii unei Organizații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, a unei Federaţii de Organizaţii de Îmbunătăţiri Funciare sau a unei Organizații…

Mai mult...

Liviu Antal, golgeter şi în amicale la FC Vaslui

După ce a reuşit un retur foarte bun la FC Vaslui, mijlocaşul şimleuan, Liviu Antal, continuă să aibă evoluţii bune şi în amicalele pe care moldovenii le-au susţinut în această iarnă. 11 goluri a marcat Antal în primele 19 etape din Liga I, iar în cele opt jocuri de verificare din această iarnă a înscris patru goluri, cele mai multe pentru formaţia vasluiană. FC Vaslui a obţinut o singură victorie, 3 – 1 cu slovenii de la Maribor, a pierdut două jocuri, ambele cu 1 – 2 în faţa formaţiilor…

Mai mult...

FC Zalău se mişcă bine în amicale

FCM Baia Mare – FC Zalău 0 – 3 (0 – 1) Au marcat: Daniel Bogman (min. 18), Cosmin Cosma (min. 50) şi Cristian Molnar (min. 86) Venită după trei victorii în faţa unor echipe din Liga a IV-a, FC Zalău şi-a continuat forma bună şi în partida susţinută ieri după-amiază, la Baia Mare, în faţa colegei de serie, FC Municipal din localitate. Cele două formaţii s-au întâlnit şi în ultima etapă de anul trecut, tot la Baia Mare, maramureşenii câştigând cu un categoric 5 – 1. Cu o echipă…

Mai mult...

Au ajuns primele 70 de bilete pentru tratament balnear

Casa Județeană de Pensii Sălaj anunță că a primit 70 de bilete pentru tratament balnear, valabile pentru prima serie, care va începe pe 15, 16, respectiv 17 februarie. ”Pachetul s-a redus de la 18 la 16 zile de tratament. Dacă anul trecut s-au acordat 3.049 de bilete pentru tot sezonul, anul acesta sperăm să avem mai multe, având în vedere că numărul de bilete a fost suplimentat de Ministerul Muncii, iar zilele de tratament au fost reduse”, ne-a declarat Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii. Biletele sunt…

Mai mult...

62 de locuri de muncă vacante în Sălaj

Un număr de 62 de locuri de muncă vacante au fost înregistrate, miercuri, în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj. Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă pot opta între industria confecțiilor, comerț, transport, industria lemnului, industria alimentară, construcții sau servicii. Cele mai multe locuri de muncă sunt în industria confecțiilor, nu mai puțin de 25, la două firme din Șimleu Silvaniei, respectiv Jibou. Magazinul Profi din Zalău angajează cinci casieri. În construcții sunt disponibile 10 locuri de muncă, pentru zidari, dulgheri sau muncitori necalificați.…

Mai mult...

Proiecte de arhitectură într-o inedită expoziție la Zalău

Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj vă invită să vizionați expoziția itinerantă ”Premiile BATRA 2013” – ”Kós Károly – Opera OMNIA”, organizată în cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania de către Ordinul Arhitecților din România, Filiala Transilvania. Vernisajul va avea loc vineri, ora 12.00, în Sala ”Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. ”Bienala de Arhitectură Transilvania este cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților. Ea este concepută ca un șir de evenimente menite să aducă arhitectura în atenția opiniei publice, să recunoască, să recompenseze și să…

Mai mult...

Cupa AJF se joacă tot în mediul rural

Preţul mare al chiriei Sălii Sporturilor, dar şi a sălii de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău i-a deteminat pe reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal să organizeze în mediul rural ultimele ediţii ale Cupei AJF. Un alt motiv ce i-a determinat pe organizatori să aleagă mediul rural este dorinţa de popularizare a „sportului rege” în afara Zalăului. 16 echipe s-au înscris la ediţia din acest an a Cupei AJF, a XV-a, mai mult de jumătate dintre formaţii activând în Liga a V-a: Real Crişeni, AS Tihău, Someş…

Mai mult...

”Corp și corporalitate” la Muzeul de Artă ”Ioan Sima”

Vernisajul expoziției ”Corp și corporalitate” are loc vineri, de la ora 12.30, la Muzeul de Artă ”Ioan Sima” din Zalău. Expoziția tratează corpul uman ca ”obiect de interes al reprezentării artistice care apare din cele mai vechi timpuri” și enumeră o suită de reprezentări artistice ale corpului și ale corporalității prin intermediul artefactelor antropomorfe și zoomorfe executate în străvechile epoci preistorice. Corpul uman va putea fi urmărit în contexte diferite: cel sacral, cel laic, reprezentări ale picturii moderne și contemporane, reprezentări de portret și figură umană întreagă în picturi și…

Mai mult...