Zvonoteca

# S-a umplut Zalăul de maşini, că nu mai ştii unde-i drumul şi unde-i trotuarul. De eşti la volan, adormi aşteptând să-ţi vină rândul să treci de semafor, iar de eşti pieton, trebuie să fii cu ochii-n patru să nu te trezeşti pe vreo capotă. Şi se mai plânge lumea că n-are bani şi că-s scumpi carburanţii!

# La un supermarket din târg, s-a redus numărul caselor de marcat peste noapte. Nu, nu au dat iama hoţii! Mai marii lanţului de magazine şi-au dat seama că pentru un orăşel pipernicit ca al nostru, nu se justifică toate casele de marcat care-s prevăzute în amenajarea standard a unui supermarket, aşa că au desfiinţat câteva, iar pe spaţiul rezultat au depozitat baxurile cu apă. Plus că aveau mai multe case de marcat decât angajaţi!

Leave a Comment