Zvonoteca

# La un Consiliu cu ştaif al judeţului, deşi s-a schimbat conducerea, tastele telefonului sunt tot numerotate până la 9 şi tot cu foştii şefi ţin. Altfel nu ne explicăm cum de, atunci când suni la vreunul din cei noi, roboţelul deşucheat îţi şopteşte suav la ureche că pentru Mr. Ionescu tre’ musai să apeşi tasta X. Barem nu-ţi şopteşte obrăznicii, manele ori chestii cu pătraţel roşu şi ..089 în coadă, că asta chiar ar fi prea de tot.

# Luni dimineaţa, după toată povestea cu deraiatul unui tren la Mirşid şi blocarea traficului feroviar, prin gara zălăuanilor o tanti tot făcea anunţuri simandicoase la microfon, cum că pofteşte călătorii în vagoane, că trenul pleacă în două minute. Am râs de ne-am prăpădit, fiin’că trenul nu doar că nu sosise în staţie, dar linia 2 la care îl anunţa domnuca nici măcar nu mai există, fiind demult desfiinţată din cauza unor lucrări. Evident, cum tanti se încăpăţâna să roage oamenii să poftească în vagoane, s-au apucat şi ei să facă miştocăreală prin gară, spunând că urcă mintenaş dacă li se dă gratis loc la cuşetă.

Leave a Comment