Zvonoteca

# Mari emoţii pentru unii viitori şoferi aflaţi în toiul examenului scris pentru obţinerea permisului de conducere. A fost şi în cazul unei tinere extrem de concentrată să promoveze testarea privind legislaţia rutieră şi care a leşinat taman pe când să răspundă la ultima întrebare. Repede au venit la faţa locului ambulanţierii să-i dea fetii primul ajutor. Şi să vedeţi minune! Chiar a luat fata proba teoretică, de s-a ridicat în doi timpi şi trei mişcări de la pământ, bucuroasă de rezultat! Toate bune, numai să n-o apuce leşinurile şi la oraş…

# Cu toate că s-au investit o groază de bani în modernizarea şi redimensionarea spaţiilor necesare administraţiei judeţului, aleşii noştri nu au loc unde să dezbată proiectele de hotărâri. Soluţia salvatoare este tot sala mare de la parterul palatului administrativ, unde comiţiile şi comitetele vor face şedinţe „în bloc”. Probabil, vor sta orientaţi după cele patru puncte cardinale, ori în cele patru colţuri ale încăperii. Dar nu pentru că domniile lor ar fi puse la colţ.

Leave a Comment