Zvonoteca

# Se bagă în dezbatere publică noul proiect al legii vaccinării. Cică părinții vor scăpa nesancţionaţi dacă vor refuza imunizarea copiilor, dar la înscrierea la grădiniţă sau la şcoală vor fi obligați să prezinte documente care atestă efectuarea vaccinelor obligatorii. Să înțelegem că cine nu prezintă documentul rămâne cu plodul acasă? Eu aș simplifica lucrurile și i-aș întreba direct pe cei care și-au îngropat copiii (care au murit nevinovați după ce părinții lor au refuzat să-i vaccineze) dacă sunt de acord sau nu cu vaccinarea obligatorie.

# Spectacolul cu public “Drumul Crucii” desfășurat în centrul municipiului, apreciat de unii, contestat de alții, a reușit să bage groaza în copiii care se aflau alături de părinții lor în oraș, la ora reprezentației. Unii dintre ei au fost aduși la spectacol, în mod total neinspirat, de către părinți sau bunici (vorbim de copii cu vârste mici sau foarte mici) alții s-au aflat întâmplător în oraș la ora spectacolului. Cert este că mulți dintre ei plângeau, vizibil agitați și speriați și își rugau părinții să plece cât mai repede spre casă sau să părăsească zona. Lucru destul de greu de realizat având în vedere faptul că tot centrul, de pe bulevard până pe platoul de marmură a fost scena a acestui spectacol. Reamintim și total neinspirata acțiune a Bibliotecii Județene care, ca o mândră instituție de stat ce trăiește pe banii noștri, a scos boxele la poartă și… dă-i să meargă cu rugăciuni și muzici bisericești, în toiul zilei, de parcă toți zălăuanii imploră autoritățile să le pună astfel de momente muzicale în piața publică, la boxe.

3 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. a

    ia ganditi-va la acei copii cu system imunitar slabit, care nu pot face acele vacinuri? nu ca nu vreau ei sau parintii, ci le este interzis de medici? acesti copii sunt pusi in pericol de moarte, daca vin in contact cu alti copii bolnavi de boli care puteau fi prevenite cu un vacin.
    Deci eu nu a-si OBLIGA, dar daca nu iti vacinezi copilul, sa nu ai voie sa-l bagi in colectivitati, gradinite si scoli, si daca se inbolnaveste sa fi obligat atunci sa suproti tot tratamentul copilului tau , si daca e cazul si a altor copii pe care ia imbolnavit.

  2. Anonim

    pentru cei bisericosi, a fot ceva de vis, pentru noi astialalti, a fost un carnival de tot plansul. Am trecut prin zona cu fetita de 3 ani, si s-a speriat si ea. Dar nu ai ce face, religia la noi e in tot si toate. In politica, in scoala, in fata biblotecii judetene, etc. Naspa. in loc sa educam copii cu ceva folositor, ii indobitocim cu docme vechi de 2000 de ani. Si ne mai miram ca o ducem din ce in ce mai prost.

    1. Anonim

      Te inseli! Daca religia ar fi „in tot si toate”, cum spui tu, societatea noastra ar fi mai avansata fiindca oamenii ar fi mai buni si mai civilizati. Din pacate, la noi toate sunt doar la suprafata. Principiile moralei sanatoase nu le avem inradacinate in mentalitate iar de aici pornesc multe rele. Cat priveste dogmele vechi de 2000 de ani, asta e parerea ta. Toata civilizatia si cultura occidentala s-a format avand la baza principiile filosofiei crestine. Fara crestinism, astazi toti europenii eram musulmani! Du-te si traieste intr-o tara musulmana si vezi cata libertate (drepturi civile) ai acolo.

Dă-i un răspuns lui a Anulează răspunsul