La Editura „Caiete Silvane”, în Colecţia „Restituiri”, a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, un volumul semnat Corneliu Coposu”, „Jurnal din vremuri de război”, ediția a III-a, revizuită și adăugită Pentru că exemplarele edițiilor anterioare – apărute tot la Editura „Caiete Silvane” în 2013 şi 2014 – s-au epuizat, s-a publicat această a treia ediție, revăzută și completată cu o consistentă secțiune – „Addenda”, care cuprinde articole, din presa culturală și nu numai, despre acest jurnal inedit al Seniorului, descoperit și adus la lumină de…
Mai mult...Etichetă: salaj
Magistraţii sălăjeni intră două luni în vacanţă
Începând din prima zi a lunii iulie şi până în 31 august, instanţele de judecată din Sălaj se află în vacanţă judecătorească. Acest lucru presupune că o restrângere a activităţii instanţei, astfel că, în tot acest interval, vor fi soluţionate numai cauzele urgente. Cererile de chemare în judecată pot fi depuse în continuare, însă aceste vor primi termen pentru lunile septembrie-octombrie. Pe parcursul celor două luni, la programul de lucru cu publicul al Compartimentului Registratură-Arhivă, din cadrul Tribunalului Sălaj şi al Judecătoriei Şimleu Silvaniei va fi zilnic, între orele 9…
Mai mult...Petiţie online pentru ca Spitalul Judeţean să permită fotografierea bebeluşilor imediat după naştere
O viitoare mămică din Zalău a lansat în mediul online o petiţie prin care speră să convingă echipa managerială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău să permită părinţilor să îşi fotografieze bebeluşii imediat după naştere. „Pentru părinţi, surprinderea momentelor importante cu ajutorul fotografiilor este nu doar o sursa de energie şi bucurie, ci şi un izvor de sentimente profunde. Este, poate, cel mai la îndemână mod de a păstra pentru veşnicie o amintire cu însemnătate şi care a avut asupra fiecaruia din noi, un impact negândit. Amintirea primului contact direct…
Mai mult...Peste trei ani, Evaluare Naţională se va da şi la o limbă străină
Ministerul Educaţiei pregăteşte schimbări în procedura de desfăşurare a Evaluării Naţionale la final de ciclu gimnazial. Ministrul Valentin Popa a declarat că elevii care anul acesta au terminat clasa a V-a vor susţine Evaluarea Naţională şi la o limbă străină, la informatică, la competenţe civice şi sociale, dar şi la ştiinţe, după cum prevede Legea Educaţiei din 2011. Actul normativ în cauză stabileşte că, la finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, se realizează o evaluare naţională obligatorie a tuturor absolvenţilor. Rezultatele evaluării se…
Mai mult...Centrul Pilot de Referință pentru Boli Rare–NoRo, la ceas aniversar
Centrul NoRo a fost deschis de către Asociația Prader Willi din România (APWR)în urmă cu şapte ani, prin Programul Norvegian de Cooperare cu România Innovation Norway. Parteneriatul creat în anul 2008 este în continuare activ, iar Centrul Frambu din Norvegia este și astăzi prezent în multe activități comune cu Centrul NoRo la nivel internațional. În tot acest timp Centrul NoRo a dezvoltat Componenta de zi (centrul de zi, 60 de copii cu boli rare si boli din spectrul autist), componenta rezidenţială, dar şi Centrul de Informare și Consiliere pentru persoane…
Mai mult...În Sălaj, Bacalaureatul s-a încheiat fără incidente
Absolvenţii de liceu din judeţul Sălaj au scăpat de emoţiile probelor scrise ale Bacalaureatului şi aşteaptă, acum, primele rezultare. Joi, 28 iunie, când s-a desfăşurat ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării, în sălile celor şapte centre de examen au fost prezenţi 1.584 de candidaţi, din totalul celor 1.727 înscrişi, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Elevii au ales una dintre următoarele discipline: fizică, chimie, biologie, anatomie și fiziologie umană, informatică, geografie, filozofie, logică, economie, psihologie, sociologie. Primele rezultate vor fi afişate, miercuri, 4 iulie 2018, până la…
Mai mult...Creşte valoarea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari
Noile valori ale indemnizaţiei sociale pentru pensionari şi punctului de pensie vor intra în vigoare în 1 iulie, după cum au fost modificate prin OUG nr. 82/2017. Astfel, indemnizația socială pentru pensionari va avea valoarea de 640 de lei, iar punctul de pensie va ajunge la 1.100 de lei, față de 1.000 de lei, cât este valoarea lui actuală. Indemnizaţia socială pentru pensionari Indemnizația socială pentru pensionari, reglementată prin OUG nr. 6/2009, va avea valoarea de 640 de lei în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018. La ora…
Mai mult...Noua lege a asociațiilor de proprietari a fost adoptată
Noua lege a asociaţiilor de proprietari, ce reglementează aspecte legate de folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul blocurilor de locuit sau modalitatea de înfiinţare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari a fost aprobată, marți, în Camera Deputaților. Proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor a primit marţi la Camera Deputaţilor (for decizional) votul final. Mai departe, urmează ca actul să fie promulgat de şeful statului şi publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Noua lege reia mare…
Mai mult...Nişte paraziţi
Să ajungi pe un post bun, călduţ şi sigur într-o instituţie de stat nu presupune nici ştiinţă, nici profesionalism, nici un CV cu greutate. Este suficient să faci parte din partidul care trebuie sau ca mă-ta, tac`tu, unchiul, socrul ori naşul de botez să se numere printre susţinătorii formaţiunii politice, şi se găseşte o sinecură în vreun minister, o primărie, o prefectură, o poliţie, o direcţie judeţeană, în funcţie de „greutatea” celui care pune o vorbă bună. Are grijă de asta partidul mult iubit şi-ale lui căpetenii să-ţi aşeze dosul…
Mai mult...Începe repartizarea în licee. Vezi topul celor mai buni elevi sălăjeni
Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat ierarhiile în funcţie de medie a absolvenţilor claselor a VIII-a, ce vor fi utile elevilor, pentru înscrierile la liceu 2018, după examenul de Evaluare Naţională. Singurul „decar” pe care Sălajul l-a avut la Evaluarea din acest an – Daria Negrean, de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău – conduce clasamentul judeţean, cu media de admitere 10, având în vedere că a terminat gimnaziul cu nota maximă. Treapta a doua a podiumului este ocupată de eleva Irina Maria Man, de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe…
Mai mult...O nouă prezenţă a Casei-Muzeu „Radionostalgia” la un eveniment internaţional pentru radioamatori
Sălăjeanul Florian Ungur, proprietarul casei-muzeu “Radionostalgia” din Brusturi, a participat, zilele trecute, la o amplă acţiune derulată la nivel mondial pe calea undelor şi care a antrenat mii de radioamatori din întrega lume. Intitulată “International Museums Weekends” s-a derulat în intervalele 16-17 iunie şi 23-24 iunie, în organizarea AMW din Anglia, şi reprezintă o întâlnire anuală a muzeelor din întreaga lume, pe undele radio. Aflat la a cincea participare, sălăjeanul – fost ofiţer de transmisiuni – ne-a declarat că fiecare muzeu implicat are mai mulţi operatori care, cu aparatura lor…
Mai mult...Decizie finală: În loc de 48 de ore, amenzile de circulație vor fi plătite la jumătate în 15 zile lucrătoare
Perioada în care amenzile de circulație vor putea fi achitate la jumătate va fi extinsă, începând de anul viitor, de la doar 48 de ore la 15 zile lucrătoare, conform unui proiect de lege aprobat de Parlament. Sistemul va fi aplicat deocamdată doar în cazul amenzilor de circulație, prin instituirea unui sistem electronic și a unui cont unic de plată a amenzilor la nivel național. Opoziția reclamă însă că prin plata amenzilor în cont unic va fi întârziată alocarea sumelor din amenzi către bugetele autorităților locale. Proiectul de lege a…
Mai mult...Peste 120 de absolvenţi au chiulit de la Bac
Absolvenţii de liceu din judeţul Sălaj au susţinut miercuri, 27 iunie, cea de-a doua probă scrisă de la Bacalaureat 2018 (Istorie pentru cei de la profil Uman şi Matematică pentru cei de la Real), în cele şapte centre de examen de la Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” Zalău, Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Zalău, Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei, Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu” Jibou. Din totalul celor 1.707 candidaţi înscrişi, au fost prezenţi în sălile…
Mai mult...Turul Jiboului, pe două roţi
Jibouanii sunt invitaţi la o plimbare cu bicicleta, rolele sau trotineta pe străzile oraşului, în cadrul evenimentului „Pedalăm pentru Jibou”, ce va avea loc joi, 28 iunie. Startul manifestării sportive se va da la ora 16.30, în faţa Primăriei. „Vrem să petrecem o după-amiază deosebită și să descoperim orașul în care trăim alături de cei dragi: copii, tineri, părinți, bunici”, susţin organizatorii. Potrivit acestora, sportivii de toate vârstele vor putea participa la o tombolă cu premii. Traseul este: Platou Primărie – str. Libertății – str. Traian – str. 22 Decembrie 1989…
Mai mult...