Brad inedit în curtea TenarisSilcotub

În întâmpinarea sărbătorilor de iarnă, reprezentanții fabricii TenarisSilcotub de la Zalău au dat tonul sezonului festiv într-un mod inedit. La intrarea în sediul instituției a fost ”amenajat” un brad, mai exact un eco-brad, care se va umple cu deșeuri de plastic tip PET. Astfel, sticlele goale aruncate pe un burlan special, din cantina fabricii de la Zalău, ajung în ”corpul” acestui brad, pentru a fi colectate și reciclate. ”Împreună, lucrăm pentru un mediu sănătos și prietenos și dăm semnalul unui an 2020 fără plastic!”, au menționat reprezentanții companiei. De precizat,…

Mai mult...

Foc într-o gospodărie din Hida

Pompierii de la Garda Hida și cei de la punctul de lucru Sânmihaiu Almașului au intervenit în cursul acestei dimineți pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o anexă gospodărească din localitatea Hida. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU)  ”Porolissum” Sălaj, ajunși la fața locului pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o șură. Din fericire nu au fost înregistrate victime, iar până la lichidarea în totalitate a incendiului, flăcările au mistuit 60 de metri pătrați acoperișul anexei gospodărești.

Mai mult...

Accident grav în Zalău: femeie lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni, în Brădet

Un grav accident de circulație, cel de-al treilea petrecut în acest sfârșit de săptămână în Sălaj, a avut loc duminică, la ora 17.15, în cartierul Brădet din Zalău. Potrivit IPJ Sălaj, o femeie de 52 de ani a fost accidentată în timp ce traversa strada Gheorghe Doja – o stradă intens circulată din municipiu. Femeia traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, fiind lovită de un autoturism condus de o tânără de 22 de ani, din Șimleu Silvaniei, după ce aceasta nu a nu a oprit în…

Mai mult...

Incendiu în Zăuan

Un incendiu a izbucnit la o gospodărie din localitatea Zăuan, sâmbătă la orele serii. Pompierii de la Garda de Intervenție Nușfalău, sosiți la fața locului, au localizat incendiul, constatând că focul se manifestă la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 – 40 mp și la o anexă a acesteia, pe o suprafață de 40 mp în care erau depozitate lemne, precum și la acoperișul casei învecinate pe o suprafață de aproximativ 2 – 3 mp. Nu s-au înregistrat victime.

Mai mult...

Poliția avertizează: atenție la cumpărăturile on-line!

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj atrage atenția că în această perioadă  în care cei mai mulți comercianți oferă reduceri la numeroase produse, cumpărătorii trebuie  să țină cont de câteva sfaturi pentru a se bucura pe deplin de bunurile achiziționate. Un prim sfat al polițiștilor este cu privire la codul numeric personal, care nu trebuie furnizat în nicio împrejurare, nici seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informaţii! Un alt sfat al polițiștilor este acela cu…

Mai mult...

Concertul coral de muzică sacră ”Venite Adoremus”

Parohia greco-catolică ”Sfânta Familie” Zalău și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj organizează sâmbătă, 7 decembrie 2019, de la ora 14, la Biserica ”Sfânta Familie” din Zalău a XI-a ediție a Concertului coral de muzică sacră ”Venite Adoremus”,  cu participarea: Corala ”Sfânta Familie” Zalău, dirijor profesor Grigore Grigoruț; Corul ”Gloria Dei” Zalău, dirijor profesor Maria Porumb; Corul ”Szenci Molnár Albert” Zalău, dirijor profesor Rácz Lóránd-Márton; Corul ”Lumină Lină” Zalău, dirijor profesor Ciprian Ghiurco și Corul ”Sanctus Spiritus” Bistrița-Năsăud, dirijor profesor Florica Sfechiș.  

Mai mult...