La începutul acestei săptămâni, polițiștii din Sânmihaiu Almașului au fost anunțați că pe drumul dintre localitățile Agrij și Păușa, a avut loc un accident. Oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un excavator, a agățat o autoutilitară, condusă de un timișorean în vârstă de 24 de ani. Evenimentul rutier a fost unul fără victime. Oamenii legii au aflat că bistrițeanul care conducea excavatorul nu are permis de conducere, iar utilajul nu este înmatriculat. Ambii conducători auto au…
Mai mult...Etichetă: accident
Accident la Cizer
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, duminică 13 octombrie, în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Cizer, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Polițiștii au ajuns la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Ratin, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism care se angajase în depășirea acestuia, condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Zalău. În urma…
Mai mult...Accident grav la Vârșolț. O femeie a fost rănită
Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineața în localitatea Vârșolț, în incident fiind implicate trei autoturisme. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că o femeie în vârstă de 31 de ani, din Hereclean, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Vârșolț, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Zalău. De asemenea, primul autoturism a fost…
Mai mult...Anchetă la Marca: declarații false, o armă și trei tineri răniți
Polițiștii din Nuşfalău și cei din Șimleu Silvaniei au extins cercetările privind evenimentul rutier anunțat în data de 6 octombrie, în localitatea Marca. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că evenimentul rutier s-a produs pe drumul comunal dintre localitățile Marca și Cerișa, iar la volanul autoturismului nu se afla femeia de 49 de ani așa cum s-a anunțat inițial, ci un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ip, care, după producerea evenimentului, ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului de caz. De asemenea,…
Mai mult...Accident. Două persoane au fost rănite
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1C Dej-Baia Mare, la kilometrul 97+200 de metri, între localitățile Ileanda și Dăbâceni, județul Sălaj, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, două persoane au suferit leziuni și sunt evaluate medical. Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulației în 30-45 de minute.
Mai mult...Accident la Zimbor. Trei persoane au primit îngrijiri medicale
Zilele trecute, pompierii Punctului de Lucru Sânmihaiu Almașului au fost solicitați să intervină în localitatea Zimbor la un accident rutier produs între două autoturisme. În urma impactului, cele trei persoane implicate au fost asistate medical la fața locului, fără a necesita transportul la o unitate spitalicească. Din păcate, în ultimele săptămâni, aproape zilnic au fost înregistrate accidente pe drumurile din județ, cele mai multe din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.
Mai mult...Sute de sălăjeni au fost amendați pentru nerespectarea normelor rutiere
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şoselele din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere. În ultimele zile au au fost legitimate 702 persoane, au fost verificate 655 de autovehicule, iar ca urmare a abaterilor constatate în…
Mai mult...Accident în Jibou. Trei persoane au fost rănite
Azi dimineață polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, în localitatea Jibou, a avut loc un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, o femeie de 45 de ani, din localitatea Someș-Odorhei, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Odorheiului din Jibou, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, la intersecția cu strada Stejarilor a acroșat un imobil, situat la colțul intersecției. În urma accidentului rutier, conducătoarea autoturismului, precum…
Mai mult...Accident aviatic la Crasna. Două persoane au fost rănite
Vineri după masă, pompierii Secției Șimleu Silvaniei și ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Crasna au intervenit la un accident aviatic, la aerodromul din localitatea Crasna. În eveniment a fost implicat un avion de mici dimensiuni, care s-a accidentat la aterizare. La bordul avionului se aflau două persoane, pilotul și un pasager. Pasagerul a suferit răni ușoare și a fost transportat la UPU SMURD Zalău de către un echipaj al ambulanței, iar pilotul a fost ușor rănit și a refuzat transportul la spital. Pompierii au intervenit rapid pentru a…
Mai mult...Accident la Șimleu
Polițiștii din Șimleu Silvaniei au fost sesizați, duminică, 22 septembrie, la ora 17.05, că în oraș a avut loc un accident rutier. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 59 de ani, din Șimleu Silvaniei, ce conducea un autoturism, s-a ciocnit cu un scuter condus de un tânăr de 16 ani, din comuna Halmășd. În urma impactului, conducătorul scuterului a fost rănit, fiind transportat la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Formațiunii…
Mai mult...Accident între Popeni și Jibou. Șoferul era beat
Ieri, în jurul orei 13, pe drumul dintre localitățile Popeni și Jibou, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Constanța, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă. Evenimentul rutier a fost unul fără victime, rezultând doar pagube materiale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în…
Mai mult...Accident la Gârceiu. Un tânăr a fost rănit
Sâmbătă, 31 august, polițiștii au fost anunțați că pe drumul județean 108 D, în afara localității Gârceiu, a avut loc un accident rutier. Oamenii legii au mers la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Surduc, în timp ce conducea un autoturism, în împrejurări care urmează a fi stabilite, într-o intersecție, a intrat într-un scuter condus de un tânăr de 25 de ani, din Dobrin. În urma impactului, tânărul în vârstă de 25 de ani a suferit leziuni,…
Mai mult...Accident la Pericei
Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că vineri, 23 august, în jurul orei 15.30, în localitatea Pericei a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Din primele verificări efectuate s-a constatat că un bărbat de 30 de ani, din orașul Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul volanului și a acroșat un cap de pod. În urma accidentului, bărbatul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul…
Mai mult...Accident între Zalău și Hereclean. O persoană a fost rănită
Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că se circulă greu pe drumul național 1 F, între municipiul Zalău și localitatea Hereclean, din cauza unui accident în care au fost implicate patru mașini. O persoană cu leziuni ușoare, după o primă evaluare, a necesitat îngrijiri medicale.
Mai mult...