Zălăuanul Szabo Robert, debut promiţător în noul sezon al Campionatului Internaţional de Rally Sprint

Ediţia 2021 a Campionatului Internaţional de Rally Sprint a debutat sâmbătă, pe poligonul ACR de la Satu Mare, iar la start s-a aliniat şi pilotul zălăuan, Szabo Robert, campionul absolut al ultimelor trei ediţii. 47 de piloţi s-au înscris la prima etapă, provenind din Carei, Satu Mare, Livada, Zalău, Baia Sprie, Bistriţa, Arad, Dej şi Urziceni, iar pilotul zălăuan a intrat în concurs cu maşina Subaru Impreza, automobil cu care a concurat şi la ediţiile anterioare.
Juniori, fenimin, debutanţi, avansaţi şi open au fost categoriile de concurs, iar zălăuanul a concurat la clasa 4 de la avansaţi, dar şi la open. După o evoluţie foarte bună şi un timp pe măsură la clasa 4, ocupând locul 1 la final, Szabo Robert a urcat pe podium şi la categoria open, clasându-se pe locul 2.
La clasa 4 avansaţi, zălăuanul a fost urmat în clasament de Lorand Kovacs, din Baia Mare şi de Zsolt Szalonna, din comuna sătmăreană Agriş.
În evidenţă la prima etapă a ieşit şi tânăra Natalia Iocsak, din localitatea Livada, care a câştigat atât cursa de juniori, cât şi cea de la feminin.
„Campionatul se află la ediţia a 16-a şi ne bucurăm că putem să-l organizăm şi în aceste condiţii de pandemie. Sunt 47 de concurenţi care au ajuns la prima etapă. Avem şi debutanţi şi avansaţi, iar în concurs s-a înscris şi o Dacie 1310 ceea ce ne demonstrează că se poate cu orice maşină. La prima etapă de Rally Sprint au venit foarte mulţi juniori. Ne mai bucură şi că avem 5 doamne şi domnişoare în concurs. Avem tot mai multe prezenţe noi în acest sport de masă care este pentru toţi”, a declarat directorul ACR Satu Mare, Seletye David.
Etapa următoare a Campionatului Internaţional este programată în 22 mai, la Baia Mare. Organizatorii intenţionează să organizeze cinci etape în ediţia 2021.

Leave a Comment