Antrenorul Clubului Sportiv Taekwondo Zalău, Alin Marian, a participat la finalul săptămânii trecute la Campionatul Naţional de taekwondo, rezervat seniorilor, organizat în Sala Forex din Braşov de către către Federaţia Română de Taekwondo. Au fost prezenţi sportivi de la toate cluburile de taekwondo din ţară.
Zălăuanul Alin Marian a concurat la categoria – 58 kilograme, susţinând patru meciuri până să câştige la primul titlu de campion naţional din carieră. Acesta a câştigat în primul meci în faţa unui sportiv de la CS Black Window Miercurea Ciuc, după care a învins în al doilea meci un sportiv de la CS Dragon Focşani. Semifinala l-a pus faţă-n faţă cu un bucureştean legitimat la Dinamo, iar în finală a câştigat în faţa unui alt sportiv de la CS Black Window Miercurea Ciuc.
Având în vedere că este la prima medalie de aur, Alin Marian este nevoit să mai câştige două titluri naţionale pentru a fi declarat sportiv emerit, titlu care-i revine unui sportiv ce a devenit de trei ori consecutiv campion naţional.
Alin Marian a dorit să le mulţumească la final tuturor celor care au fost alături de el şi l-au ajutat să devină pentru prima dată campion naţional la seniori.