Voleibalistul Rareş Bălean, sportivul anului la CSS Zalău

După o pauză de câţiva ani, conducerea Clubului Sportiv Şcolar Zalău a decis să-şi premieze din nou sportivii într-un cadru festiv, evenimentul desfăşurându-se marţi după-amiaza, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău. La festivitatea de premiere au participat cei peste 400 de copii din cadrul CSS Zalău, o parte dintre părinţii acestora, cadrele didactice, directorul Dorian Faur, iar invitat a fost inspectorul de specialitate, Alina Cozac. După câteva cuvinte adresate celor prezenţi de directorul Dorian Faur şi inspectorul Alina Cozac, au fost premiaţi cei mai buni sportivi, aceştia primind diplome, trofee, dar şi câte un plic cu bani din partea clubului.
Cel mai bun sportiv al anului 2016 la CSS Zalău a fost desemnat Rareş Bălean, voleibalist ce a devenit vicecampion al României cu Volei Municipal Zalău. Acesta a mai obţinut medalia de bronz cu echipa naţională de juniori I la Campionatul Balcanic din Turcia, rezultat înregistrat cu naţionala de cadeţi şi la Campionatul Balcanic din Muntenegru. Totodată, Bălean a câştigat în acest an şi Cupa României cu Volei Municipal Zalău.
Poziţia secundă i-a revenit atletului Raul Crecan, component al lotului naţional, medaliat cu bronz în proba de 800 de metri la Campionatul Naţional de juniori I. Crecan a mai devenit în acest an vicecampion naţional şcolar, dar şi medaliat cu bronz la Campionatul Naţional Şcolar. Atletul zălăuan a urcat pe podium şi la Campionatul Naţional rezervat juniorilor şi tineretului. Crecan a mai câştigat în acest an şi o medalie de bronz în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar.
Pe poziţia a treia în clasamentul celor mai buni sportivi de la CSS Zalău se află luptătorul Darius Puşcaş, medaliat cu bronz la Campionatul Naţional rezervat juniorlor II şi locul cinci la Cupa României.
În cadrul evenimentului de marţi au mai fost premiaţi: Andrei Oneş, Florin Fucsko, Sergiu Pop, Adina Sabău, Amalia Corha, George Orţan, Paul Parnău, Vlad Sârca, Cristian Trif, Olivia Truţă, Paul Şomoi, Flaviu Bălean, Andrei Şamşudan, Raul Perş, Petrişor Opriş, Dalia Rus, Jazmin Nae şi Kulcsar Timea.
Pentru cei mai mici dintre sportivii clubului au fost pregătite cadouri, care au fost oferite chiar de Moş.

Leave a Comment