Voleibaliștii de la SCM Zalău, fără punct în fața echipei Dinamo

Victoria obținută în cinci seturi săptămâna trecută, pe terenul formației Știința Explorări Baia Mare a fost primul semnal de alarmă că lucrurile nu funcționează tocmai cum trebuie la echipa de volei a Zalăului. Vineri, pe teren propriu, SCM Zalău a fost aproape fără reacție în fața celor de la Dinamo, cedând cu 1 – 3, la finalul unui meci în care oaspeții au avut 2 – 0 la seturi.

Chiar dacă începutul primului set a fost echilibrat, Dinamo a trecut rapid la conducere, profitând de erorile zălăuanilor atât la blocaj, cât și pe atac, iar la 11 – 8 l-au obligat pe antrenorul  Marius Lazăr să solicite pentru prima dată întreruperea jocului. Dinamo a continuat să se afle în avataj, iar în final a avut un avans de cinci puncte. Zalăul s-a apropiat la 23 – 24, dar puncul următor a fost câștigat de oaspeți, care s-au impus astfel cu 25 – 23 în primul act.

Parțialul secund a fost câștigat și mai clar de dinamoviști, 25 – 17, după ce aceștia au condus de la un capăt la altul. SCM-ul a avut o altă abordare în setul trei, pe care l-a câștigat cu 25 – 21, dar după 6 – 6 în actul patru, zălăuanii nu au mai contat aproape deloc, dinamoviștii desprinzându-se la 15 – 7. Diferența din final a fost clară, 25 – 12, iar Zalăul a pierdut astfel toate cele trei puncte puse în joc, suferind prima înfrângere pe teren propriu din actualul sezon.

Leave a Comment