Volei Municipal Zalău revine în fotoliul de lider

Volei Municipal Zalău – Arcada Galaţi 3 – 0 (25 – 19, 25 – 20, 30 – 28)

Cu toate că nu a avut un joc foarte bun în partida de sâmbătă, disputată pe teren propriu, Volei Municipal Zalău s-a impus în trei seturi, 3 – 0 în faţa nou-promovatei, Arcada Galaţi. O victorie care readuce echipa zălăuană în fotoliul de lider, după ce Constanţa a pierdut cu 0 – 3 pe terenul Craiovei.
După cum a debutat partida de la Zalău, se părea că formaţia antrenată de Aurel Vlaicu va avea o misiune uşoară în faţa echipei gălăţene. Volei Municipal a avut 8 – 3 la prima întrerupere tehnică, iar la cea de-a doua, oaspeţii s-au apropiat la patru puncte, 16 – 12. Spre final, voleibaliştii zălăuani au forţat desprinderea şi s-au distanţat la şase puncte, 24 – 18, diferenţă ce s-a înregistrat şi la finalul setului, 25 – 19.
Debutul actului secund le-a aparţinut oaspeţilor, iar Vlaicu a fost nevoit să solicite primul time-out la scorul de 2 – 5. Oaspeţii au continuat, însă, să conducă până în partea a doua a setului, când zălăuanii au egalat la 14. După 15 – 16 la cea de-a doua întrerupere tehnică, Lamb şi compania şi-au revenit la momentul potrivit şi au întors rezultatul în favoarea lor, 19 – 18. La 23 – 20 pentru Zalău, tehnicianul Galaţiului a solicitat time-out, dar nu şi-a putut readuce echipa în joc, iar Volei Municipal s-a impus cu 25 – 20.
Formaţia pregătită de Vlaicu a încheiat jocul după parţialul al treilea, dar a avut nevoie de prelungiri pentru a se impune în faţa nou-promovatei. Arcada Galaţi a condus cu 8 – 5 la primul time-out tehnic, dar Zalăul a revenit şi a avut avans de trei puncte, 16 – 13 la a doua întrerupere tehnică. Finalul a fost extrem de disputat. Gălăţenii au egalat la 19, după care s-a mers „punct cu punct” până în prelungiri, când voleibaliştii Zalăului s-au desprins la 30 – 28 şi au încheiat partida.
Volei Municipal Zalău: Adriano Lamb, Peter Nagy, Fabian Birău, Mihai Gheorghiţă, Vojislav Skoric, Leonardo Dall Bosco şi Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Marian Bala şi Răzvan Mihalcea. Antrenori: Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae
Ardaca Galaţi: Ştefan Romanescu, Alexandru Cesemba, Liviu Râpeanu, Nicu Harabagiu, Paul Crăciun şi Doru Ghimeş (libero). A mai evoluat: Daniel Martin. Antrenor: Marian Apostu

Leave a Comment