Volei Municipal Zalău câştigat în minimum de seturi derby-ul Ardealului

Vicecampioana României a primit duminică seara vizita echipei Ştiinţa Explorări Baia Mare, formaţie situată pe poziţia secundă înaintea duelului de la Zalău. Jucătorii pregătiţi de Stoyan Stoev au practicat un joc bun, iar la final s-au impus cu scorul de 3 – 0, urcând pe poziţia a patra în clasament.

Volei Municipal Zalău a făcut uitat eşecul suferit pe terenul liderului Universitatea Craiova, câştigând ultimele două jocuri oficiale. După ce s-a impus cu scorul de 3 – 1 în faţa elveţienilor de la Lausanne, în manşa tur a optimilor de finală din Cupa CEV, voleibaliştii vicecampioanei au câştigat duminică seara cu scorul de 3 – 0 derby-ul cu Ştiinţa Explorări Baia Mare, formaţie ce ocupa locul doi înaintea duelului de la Zalău.
Debutul setului întâi le-a aparţinut oaspeţilor, care au condus cu 4 – 2, 5 – 3 şi 6 – 4. Vicecampioana a egalat scorul la şase, a intrat cu avantaj minim la prima întrerupere tehnică, iar la cea de-a doua a condus cu 16 – 14. Zalăul a avut trei puncte avans spre final, 18 – 15, dar băimărenii s-au apropiat la 17 – 18, moment în care bulgarul Stoev a solicitat întreruperea jocului. Finalul a fost al gazdelor, care s-au desprins la 25 – 21.
Echipa pregătită de Marius Botea a fost la fel de periculoasă şi în actul secund. Oaspeţii au solocitat time-out la 7 – 4 pentru zălăuani şi au restabilit egalitatea la opt. Preluarea a funcţionat bine în jocul echipei zălăuane, iar acest lucru i-a permis vicecampioanei să se desprindă la 16 – 13 la cea de-a doua întrerupere tehnică. Diferenţa din final a fost de şapte puncte, 25 – 18 pentru echipa gazdă.
Chiar dacă a avut în faţă o echipă a cărei evoluţie este mult mai bună decât în sezoanele anterioare, Volei Municipal Zalău a încheiat meciul după numai trei seturi. Parţialul al treilea a fost cel mai disputat, iar vicecampioana s-a impus la limită, 25 – 23, după 8 – 7 şi 16 – 13 la cele două întreruperi tehnice.
„Ne-am impus în acest meci, pentru că ne-am făcut jocul nostru. Nu ne interesează faptul că în acest moment sunt echipe în faţa noastră care au avans de două, trei puncte. Mai este până soseşte primăvara. Ştiţi că noi am avut probleme cu ANAF-ul, avem multe deplasări în această perioadă, dar sperăm să le ducem pe toate la bun sfârşit. Am reuşit să revenim în partida de astăzi la forma bună, am făcut un joc bun şi ne-am impus”, a declarat Stoyan Stoev.
„Din punctul meu de vedere, a fost un meci frumos. Zalăul a jucat foarte bine la preluare, iar noi trebuia să avem un serviciu mult mai bun. Am încercat să obţinem ceva, dar am avut în faţă o exhipă extrem de motivată şi extrem de proaspătă, în ciuda numărului mare de meciuri pe care le-a susţinut în ultima perioadă”, a afirmat, de cealaltă parte, antrenorul Marius Botea.
Volei Municipal Zalău: Marin Lescov, Ciprian Matei, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Leonardo Dal Bosco, Marian Bala şi Adrian Feher – libero. A mai evoluat: Mihai Tarţa. Antrenori: Stoyan Stoev (principal), Bogdan Nicolae (secund)
Ştiinţa Explorări Baia Mare: Toth Andras, Gabriel Cherbeleaţă, Florin Bălhăceanu, Igor Didorciuc, Mihai Coasă, Kovacs Zoltan şi Domingos Alan Barbosa – libero. Au mai evoluat: Liviu Râpeanul, Nagy Csaba şi Gheorghe Socaciu. Antrenori: Marius Botea (prinipal) şi Sorin Pop (secund)
Rezultatele complete din etapa a VIII-a: Volei Club Caransebeş – Arcada Galaţi 3 – 1, Tomis Constanţa – CVM LPS Piatra Neamţ 3 – 0, Universitatea Cluj – Dinamo Bucureşti 3 – 1, Unirea Dej – CSM Bucureşti 3 – 2, Volei Municipal Zalău – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3 – 0, Tricolorul Ploieşti – SCMU Craiova 1 – 3.
Clasament:
1. SCMU Craiova 8 8 0 24 – 9 21p
2. Volei Club Caransebeş 8 6 2 19 – 9 18p
3. Ştiinţa Expl. Baia Mare 8 6 2 19 – 10 17p
4. Volei Municipal Zalău 8 5 3 19 – 11 16p
5. Arcada Galaţi 8 5 3 18 – 13 15p
6. Tomis Constanţa 8 5 3 20 – 15 15p
7. Tricolorul Ploieşti 8 4 4 18 – 13 14p
8. CSM Bucureşti 8 3 5 13 – 16 10p
9. Unirea Dej 8 3 5 13 – 21 7p
10. Dinamo Bucureşti 8 2 6 11 – 20 6p
11. „U” Cluj 8 1 7 6 – 22 4p
12. CVM LPS Piatra Neamţ 8 0 8 3 – 24 1p

One Thought to “Volei Municipal Zalău câştigat în minimum de seturi derby-ul Ardealului”

  1. stepimar

    Dacă credeţi cu adevărat că sunteţi sortiţi să aveţi succes în viaţă, atunci, indiferent de ce se întâmplă, veţi continua să vă croiţi drumul spre atingerea scopurilor stabilite. Nimic nu vă va opri. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:stepi26@gmail.com

Leave a Comment