Volei Municipal s-a impus fără emoţii sub Pietricica

Vicecampioana Volei Municipal Zalău şi-a asigurat şi matematic locul doi la finalul returului acestui sezon, după ce a reuşit să se impună miercuri seara cu scorul de 3 – 0 pe terenul formaţiei VCM LPS Piatra Neamţ. Până la finalul returului mai sunt de disputat trei etape, iar zălăuanii s-au aflat la zece puncte în faţa ocupantei locului trei, Dinamo Bucureşti, înaintea rundei de miercuri.
Formaţia zălăuană nu a avut emoţii în faţa nemţenilor, chiar dacă începutul primelor două seturi au fost disputate. Diferenţa de valoare dintre cele două formaţii a ieşit în evidenţă spre final, când Zalăul s-a impus cu 25 – 20 atât în actul de debut, cât şi în parţialul secund.
Gazdele au căzut psihic în setul trei, în timp ce vicecampioana şi-a menţinut forma bună din primele două seturi, diferenţa de la final fiind de zece puncte, 25 – 15 în favoarea zălăuanilor.
În urma victoriei în faţa formaţiei din Piatra Neamţ, Volei Municipal Zalău a acumulat 47 de puncte, urmând ca în etapa de sâmbătă să primească vizita echipei Phoenix Şimleu Silvaniei.

Leave a Comment