Volei Municipal învinge Steua pentru a treia oară în actualul sezon

Victorie în trei seturi pentru Volei Municipal Zalău în ultimul din turul Diviziei A1. Echipa condusă de Nikolay Jeliazkov şi Bogdan Nicolae a învins cu scorul de 3 – 0, miercuri seara, pe teren propriu, Steaua Bucureşti.
Primul set a fost câştigat de zălăuani la limită, 25 – 23, după ce s-a mers „cap la cap” aproape tot setul. În actul secund, Volei Municipal a avut o evoluţie mai bună, iar diferenţa din final a fost de şase puncte, 25 – 19. Tehnicianul Stelei, Bogdan Tănase, a încercat să-şi „resusciteze” de două ori echipa, la 11 – 7 şi la 18 – 12, dar atacul Zalăului a funcţionat foarte bine.
Parţialul trei a fost fără istoric, încheindu-se cu 25 – 15 în favoarea Zalăului, care bifează a treia victorie din acest sezon în faţa “roş-albaştrilor”, după cele două din 16-imile Cupei Challenge.
În cadrul penultimei etape a turului s-au mai înregistrat rezultatele: CVM LPS Piatra Neamţ – CSM Câmpia Turzii 0 – 3, „U” Cluj – Ştiinţa Explorări Baia Mare 2 – 3, Unirea Dej – Dinamo Bucureşti 3 – 0 şi Arcada Galaţi – CSM Bucureşti 3 – 0.
Volei Municipal Zalău: Cristian Bartha (5), Jani Jeliazkov (19), Răzvan Mihalcea (12), Andrei Spînu (3), Leonardo Dal Bosco (12), Miroslav Gradinarov (2) şi Phillipp Kroiss – libero. Au mai evoluat: Filip Constantin (1) şi Rareş Bălean (11). Antrenori: Nikolay Jeliazkov (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)

Leave a Comment