Viitorul Zalău a devenit pentru a doua oară consecutiv campioană la juniori D

La fel ca în sezonul anterior, Viitorul Zalău a devenit campioană judeţeană în campionatul de fotbal rezervat juniorilor D (copii născuţi în 2002). Spre deosebire de anul trecut, ediţia din acest an a fost mai disputată, Atletic Zalău menţinându-se în permanenţă în umbra jucătorilor pregătiţi de Laurean Flonta. Viitorul a devenit campioană cu o etapă înainte de final, având un avans de cinci puncte faţă de ocupanta locului secund, Atletic Zalău.
Jucătorii pregătiţi de Laurean Flonta au câştigat toate meciurile, având un golaveraj de 76 – 3, în timp ce Atletic Zalău a înregistrat în 11 etape nouă victorii, o remiză şi o înfrângere.
„Singura echipă care ne-a pus probleme în acest sezon a fost Atletic Zalău, pe care în tur am învins-o cu 1 – 0. Sper ca partida din retur să arate altfel şi să câştigăm mai clar. De câteva etape folosim şi jucători mai mici ca vârstă, fiindcă ne confruntăm cu probleme de lot şi suntem nevoiţi să luăm de la grupele mai mici. Aşa cum a afirmat şi managerul Daniel Sabou, această grupă este cea mai valoroasă din cadrul clubului, dar pe viitor ne va fi tot mai greu dacă numărul de jucători scade. Mă bucur că am reuşit şi în acest an să câştigăm campionatul la nivel de judeţ şi sper să avem un parcurs cât mai bun şi la faza zonală”, a afirmat antrenorul Laurean Flonta.
În campionatul rezervat juniorilor D au mai evoluat Sportul Şimleu, CS Barcău Nuşfalău, Luceafărul Bălan, CSS Zalău şi CS Crasna.
Ultima etapă este programată vineri după-amiaza, după următorul program: Atletic Zalău – Viitorul Zalău, CSS Zalău – CS Barcău Nuşfalău şi Luceafărul Bălan – CS Crasna.
Viitorul Zalău: Alexandru Ştefan, Mihai Ardelean, Ionuţ Şandor, Antonio Ilieş, Decsi Eduard, Alexandru Jula, Rareş Filip, Barbul Chris, Vlad Copceac, Darius Balint, Dragoş Ilieş, Luca Opriş, Mario Ciurbe şi Kabai David.
Clasament: 1. Viitorul Zalău – 33p.; 2. Atletic Zalău – 28.; 3. Sportul Şimleu – 17p.; 4. CS Barcău Nuşfaslău – 16p.; 5. Luceafărul Bălan – 8.; 6. CSS Zalău – 3p.; 7. CS Crasna – 3p.

One Thought to “Viitorul Zalău a devenit pentru a doua oară consecutiv campioană la juniori D”

  1. Numai 6 echipe la juniori D? Dar Jiboul ce face? S-au se vor mai destepta dupa ce nu mai este brutarul sef primar! Daca as mai fii in Salaj, In Cehu mi-as face veacul. Pai de unde fotbalisti autohtoni, marius moara?
    gica de la pitesti

Dă-i un răspuns lui gica Anulează răspunsul