Victorie scurtă a vicecampioanei

Volei Municipal Zalău a avut nevoie de 68 de minute pentru a-şi trece în cont a noua victorie a sezonului, câştigând miercuri seara cu scorul de 3 – 0 duelul de pe teren propriu cu CS Volei Caransebeş.

Penultima etapă a turului Diviziei A1 a însemnat un succes clar pentru Volei Municipal Zalău, care s-a impus în minim de seturi în faţa celor de la CS Volei Caransebeş. Atacul pe centru a funcţionat cel mai bine, atât la fileu, cât şi din linia a doua, dar şi universalul Gontariu a reuşit câteva atacuri spectaculoase. Oaspeţii au contat doar în prima parte a setului doi, în care situaţia a fost echilibrată până la prima întrerupere tehnică, când tabela a arătat 8 – 7 în favoarea vicecampioanei.
Scorul final al actului de debut a fost 25 – 16, după 8 – 3 şi 16 – 12 la cele două întreruperi tehnice. Exceptând prima parte a celui de-al doilea parţial, zălăuanii au defilat în faţa adversarilor. După 8 – 7 la prima întrerupere tehnică a celui de-al doilea set, zălăuanii s-au desprins la patru lungimi la cea de-a doua, iar diferenţa din final a fost de şapte puncte, 25 – 18.
În actul trei s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor, 25 – 15, după 8 – 3 şi 16 – 5 la cele două time-out-uri tehnice.
„Este o victorie care ne menţie în primele două locuri, ceea ce este foarte bine. Ne dorim cât mai multe victorii în trei seturi, pentru că vrem să câştigăm campionatul şi Cupa României. Muncim mult la antrenamente şi tratăm toate meciurile cu seriozitate, pentru că trebuie să recuperăm câteva puncte. Suntem bucuroşi că antrenorul ne promovează şi pe noi în anumite partide şi încercăm să dăm totul pe teren atunci când se apelează la serviciile noastre”, a afirmat Rareş Bălean.
„A fost un meci foarte greu pentru noi, dar nu ne aşteptam să se termine chiar atât de repede. Noi suferim din punct de vedere lotului, fiindcă avem câteva accidentări şi am fost nevoit să folosesc astăzi trei jucători de 20 de ani. S-a văzut valoarea echipei din Zalău, care an de an se bate la titlu. Sunt cinci echipe în acest moment care se bat la titlu, dar, spre final, cred că Zalăul şi Galaţiul se vor desprinde”, a declarat antrenorul echipei din Caransebeş, Răzvan Parpală.
În urma victoriei de miercuri, Volei Municipal Zalău a acumulat 25 de puncte, menţinându-se pe poziţia secundă în clasament. Vineri, în ultima etapă a turului, zălăuanii vor întâlni tot pe teren propriu Volei Municipal Piatra Neamt.

Leave a Comment