Victorie in extremis pentru FC Zalău

A doua partidă pe teren propriu din returul Ligii a III-a de fotbal a însemnat al doilea succes pentru FC Zalău din partea a doua a campionatului. Jucătorii pregătiţi de Constantin Olariu şi Cristian Oros s-au impus cu scorul de 2 – 1 în faţa echipei Fotbal Comuna Recea, formaţie pregătită de fostul internaţional, Romulus Buia.
Zălăuanii au avut de câteva ori posibilitatea de a deschide scorul în prima parte a jocului, dar cea mai mare ocazie le-a aparţinut oaspeţilor, care au trimis balonul în transversală, prin Călin Popan.
La scurt timp de la reluare, oaspeţii au deschis scorul printr-un autogol al portarului Pavel Galac. Acesta a scăpat balonul în proprie poartă, după o centrare trimisă în faţa porţii de Bogdan Paşca.
După primirea golului, zălăuanii au ieşit mai mult la atac, iar în minutul 63, antrenorul Olariu a efectuat prima modificare, înlocuindu-l pe Vălimăreanu cu Copilescu. Acesta din urmă a şi obţinut lovitura de pedeapsă din care FC Zalău a restabilit egalitatea în minutul 83, prin Raul Stanciu. Tot Raul Stanciu a fost şi cel care a înscris golul victorie, în minutul 90+2. Cristian Tăbârţă a scăpat spre poarta adversă şi a pasat în centru pentru Raul Stanciu, iar acesta din urmă a pătruns în careu şi l-a învins pe portarul Ioan Anişoreac.
„Ne aşteptam la un meci greu, dar, de această dată, norocul a ţinut cu noi. La ce lot are echipa din Recea, mă aşteptam la un meci mai greu decât cel cu Avântul Reghin. Poziţia din clasament nu ne onorează, dar acest lucru este cauzat de problemele financiare cu care ne confruntăm încă de la începutul sezonului. Banii de la Primărie nu au fost încă alocaţi, dar sperăm să intrăm în posesia lor în zilele următoare. Până în vară, vom merge în această formulă, iar din sezonul viitor, datele problemei se vor schimba”, a precizat Ioan Morar.
„Trecem în continuare printr-o perioadă delicată, fiindcă atât noi, antrenorii, cât şi jucătorii suntem neplătiţi de foarte mult timp. Încercăm să ne concentrăm cât mai bine la fiecare meci şi să obţinem cât mai multe puncte. Mă bucur foarte mult pentru victoria de astăzi (vineri, n.r.), mai ales că a venit în ultimele minute. În tur, am primit multe goluri în ultimele minute, iar astăzi, norocul a fost de partea noastră. Mă nemulţumeşte faptul că autorităţile locale nu au alocat încă banii pentru club, fiindcă aceşti jucătorii au nevoie de hrană, au diferite cheltuieli, iar când nu eşti plătit de luni întregi e greu să te mai concentrezi şi la fotbal. Încercăm să facem ce putem până la finalul sezonului, chiar dacă, cu toţii ne dorim mai mult”, a declarat şi antrenorul Constantin Olariu.
După victoria de vineri, FC Zalău a acumulat 12 puncte şi se situează pe poziţia a 12-a în clasament. În etapa viitoare, formaţia de la poalele Meseşului va evolua în deplasare, în faţa ocupantei locului trei, Unirea Jucu.
FC Zalău: Pavel Galac – Vlad Tohat, Paul Gheţu, Tonko Robert, Viorel Ionaşcu, Alberto Vălimăreanu (min. 60, Louis Copilescu), Ibrahim Jamilu (min. 80, Alexandru Pop), Alexandru Flueraş, Cristian Tăbârţă, Raul Stanciu şi Boris Ţugui. Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)
Clasament: 1. Luceafărul Oradea – 37p.; 2. Avântul Reghin – 37p.; 3. Unirea Jucu – 32p.; 4. Industria Galda – 31p.; 5. CSM Sighetul Marmaţiei – 29p.; 6. Csikszereda Miercurea Ciuc – 25p.; 7. Fotbal Comuna Recea – 23p.; 8. Sănătatea Cluj – 23p.; 9. CS Oşorhei – 21p.; 10. CS Iernut – 18p.; 11. Unirea Dej – 16p.; 12. FC Zalău – 12p.; 13. Odorheiu Secuiesc – 10p.; 14. Luceafărul Bălan – 4p.

Leave a Comment