Vicecampioana vrea să îşi aducă universal de la CSM Bucureşti

Volei Municipal Zalău este foarte aproape de a efectua primul transfer din această vară. După ce a reuşit să ajungă la o înţelegere cu centrul Răzvan Mihalcea şi secundul Leonardo Dal Bosco în vederea continuării colaborării, conducerea clubului zălăuan poartă tratative cu Ciprian Matei, universal ce a evoluat în sezonul trecut la CSM Bucureşti. „Sunt în discuţii avansate cu cei de la Volei Municipal Zalău, este adevărat, dar încă nu am semnat niciun contract”, ne-a declarat voleibalistul.
Internaţionalul Ciprian Matei, care este originar din Botoşani, a început junioratul la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ, de unde a fost promovat la echipa de seniori, Volei Municipal Piatra Neamţ. Şapte ani a evoluat Matei la clubul nemţean, după care, în urmă cu doi ani, s-a transferat la VB Nice, în Liga a II-a franceză. Universalul botoşenean s-a întors în campionatul românesc în vara anului trecut, odată cu fostul coleg de echipă, Dan Borota, şi acesta din urmă evoluând tot la formaţia franceză.
Atras de proiectul celor de la CSM Bucureşti, dar mai ales de oferta clubului din Capitală, Matei a acceptat să evolueze în sezonul trecut la echipa din Bucureşti, cu care a terminat pe locul 6 în Divizia A1.
Gabriel Cherbeleaţă, jucător ce a evoluat în sezonul trecut ca titular pe postul de universal, este la final de contract cu Volei Municipal Zalău, dar oficialii clubului de sub Meseş iau în calcul şi varianta de a continua colaborarea.
Dacă anul trecut a fost convocat la echipa naţională pentru participarea în Liga Europeană şi în preliminariile Campionatului European, Ciprian Matei nu face parte acum din locul cu care Dănuţ Pascu va evolua în Liga Europeană. Cei trei universali convocaţi la lotul naţional sunt zălăuanul Adrian Gontariu (VfB Friedrichshafen), Laurenţiu Lică (SCMU Craiova) şi Gabriel Cherbeleaţă.

Alte articole

Leave a Comment